• Română
  • Polski

Informatii generale

0

Uniunea Polonezilor din România a luat fiinţă la 16 martie 1990 cu denumirea Uniunea Polonezilor din România în Bucureşti „Dom Polski” din iniţiativa unui grup de polonezi din Bucureşti. În prezent, este organizaţia care cuprinde 15 asociaţii locale. Sediul conducerii Uniunii se află în Casa Polonă din Suceava, construită în anii 1903-1907 şi redobândită de către polonezi, după anii comunismului, în anul 1996. Preşedintele Uniunii Polonezilor din România este, în acelaşi timp, deputat în Parlamentul României din partea minorităţii poloneze.

Uniunea Polonezilor este unica organizaţie a polonezilor din România. Ea cuprinde comunităţile poloneze din Bucovina din satele jud. Suceava precum şi polonezii răspândiţi în ţară, organizaţi în asociaţii ce activează în marile oraşe. Uniunea activează, în principal, în scopul păstrării şi cultivării tradiţiilor, învăţării limbii polone, menţinerii legăturilor cu Polonia şi manifestă grijă faţă de comunităţile poloneze din România.

În prezent, în România 20 de minorităţi naţionale şi etnice au acest statut (albanezii, bulgarii, croaţii, cehii, grecii, macedonienii, nemţii, armenii, polonezii, romii, ruşii lipoveni, rutenii, sârbii, slovacii, tătarii, turcii, ucrainenii, ungurii, italienii, evreii). Lipsa unei legi a minorităţilor naţionale face ca drepturile minorităţilor şi garanţarea respectării lor să fie stabilite de Constituţia României (în primul rând în art. 6, Dreptul la identitate, aliniatele 1 şi 2)1, precum şi actele internaţionale din domeniu, ratificate de România.

Minoritate naţională, conform legii, sunt considerate persoanele de alte naţionalităţi decât cea română, ale căror organizaţii, constituite legal, sunt membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, iar reprezentanţii lor, în urma alegerilor parlamentare, au obţinut mandatul de deputat în Camera Deputaţilor. Criteriul pentru declararea unui grup ca minoritate naţională este consfinţit în practică de Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului (art. 4.1) şi Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale (art. 7.1), în care „prin minoritate naţionala se intelege acea etnie care este reprezentata in Consiliul Minoritatilor Nationale.” În componenţa Consiliului, în prezent, sunt 19 organizaţii. (Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Bulgarilor din Banat – România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Elena din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Partida Romilor Social-Democrata, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Asociaţia Italienilor din România „RO.AS.IT.”, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România).

Consiliul Minorităţilor Naţionale a luat fiinţa în 1993 ca organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, coordonat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar scopul lui principal este întreţinerea legăturilor cu organizaţiile minorităţilor naţionale. Consiliul sprijină activitatea organizaţilor minorităţilor naţionale care au reprezentantul lor în Camera Deputaţilor, analizează şi prezintă Guvernului, prin intermediul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, propuneri de rezolvare a funcţionării organizaţilor minorităţilor naţionale, învăţarea limbilor materne, a vieţii culturale şi sociale a minorităţilor, precum şi reflectarea imaginii şi problemelor minorităţilor în mass media. În cadrul Consiliului funcţionează 6 comisii (Comisia pentru cultura, culte si mass-media, Comisia pentru probleme financiare, Comisia pentru legislatie si administratie publica, Comisia pentru invatamant si tineret, Comisia pentru probleme sociale si economice, Comisia pentru relatii cu societatea civila si organisme internationale). În componenţa ei intră câte trei reprezentanţi ai organizaţilor minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României2.

În ianuarie 1997 a fost înfiinţat Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale condus de un ministru delegat pe lângă Primul Ministru, care asigura „reprezentarea, la cel mai înalt nivel, a Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, în relaţie cu organizaţiile administraţiei publice”3. În anii 2001-2003, sub denumirea Departamentul Relaţiilor Interetnice, a funcţionat în cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, fiind condus nu de un ministru ci de un secretar de stat, iar din iunie 2003, a revenit în subordinea Primului Ministru, fiind coordonat de un Ministru delegat de Secretariatul General al Guvernului. În fruntea lui stau, de asemenea, un secretar de stat şi doi subsecretari nominalizaţi de Primul Ministru.

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor este format în prezent din 18 deputaţi (în afară de reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România care formează propriul grup parlamentar, cu 22 de parlamentari). Candidaţii din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale pentru Camera Deputaţilor, participă în alegerile parlamentare, pentru un mandat de deputat cu un prag redus de alegere, conform art. 4.2 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului „Organizatiile cetatenilor apartinand unei minoritati nationale definite potrivit alin. (1), legal constituite, care nu au obtinut in alegeri cel putin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, impreuna, potrivit Art. 62 alin. (2) din Constitutie, la un mandat de deputat, daca au obtinut, pe intreaga tara, un numar de voturi egal cu cel putin 10% din numarul mediu de voturi valabil exprimate pe tara pentru alegerea unui deputat”).

Uniunea Polonezilor din România este membru al Consiliului Minorităţilor Naţionale de la înfiinţarea lui. A fost înregistrată pe 16 martie 1990 sub denumirea Uniunea Polonezilor din România de la Bucureşti „Dom Polski”. A luat fiinţă din iniţiativa unui grup de polonezi din Bucureşti. Preşedintă a fost aleasă atunci Xenia Grabska-Stoica, iar vicepreşedinţi Andrei Răuţă şi Mihai Rainer. La început s-a concentrat pe probleme organizatorico-administrative – a fost găsit un sediu ( mai întâi pe strada Bălcescu, ulterior s-a obţinut actuala reşedinţă), au fost desemnate comisiile, s-a propagat existenţa organizaţiei poloneze în România, au fost căutaţi sponsori şi oameni de bine care au putut să ajute financiar organizaţia iar din 1991 a început editarea ziarului bilingv, „Polonus”. „Poate am activat puţin spectaculos pentru ochii străinilor, dar, inflexibil, pas după pas, învingând greutăţi mai mici sau mai mari şi învăţând singuri să desfăşurăm activitate socială” – îşi aminteşte după 15 ani, preşedinta de atunci, Xenia Grabska-Stoica4. Această intransigenţă şi munca organizatorică, nu tocmai uşoară, a grupului de polonezi foarte angajaţi, din capitală, au dat începutul organizaţiei federative poloneze de astăzi din România. Organizaţia din Bucureşti până astăzi a rămas foarte activă şi desfăşoară diferite activităţi.

Pe 20 mai 1990 a fost înfiinţată Asociaţia Polonezilor din Suceava. Preşedintele ei a fost Antoni Rojowski, care activa încă dinainte de cel de al-doilea război mondial în Asociaţia de Ajutor Frăţesc şi Biblioteca Poloneză – organizaţie înfiinţată la Suceava în 1903.

La Congresul Uniunii Polonezilor din România care a avut loc la Suceava în zilele de 13-14 aprilie 1991, cu participarea Asociaţiilor nou infiinţate în Bucovina, Antoni Rojowski a fost ales preşedinte. În scurt timp sediul organizaţiei Diasporei Poloneze din România a fost mutat la Suceava. Antoni Rojowski – foarte implicat în crearea structurii organizatorice de astăzi şi stabilirea relaţiilor cu autorităţile, organizaţile şi instituţile din Polonia, a fost preşedinte până în 1994. În anii 1990-1992, primul deputat din partea minorităţii poloneze în Parlamentul României a fost Antoni Linzmeier. Următorul presedinte, timp de două legislaturi – Jan Piotr Babiasz (1994-2002) a fost în acelaşi timp şi deputatul minorităţii poloneze. Vicepreşedinţi ai Uniunii au fost: până în anul 1999 Wilhelm Jakimowski, după moartea lui, Stanisława Jakimowska şi Bogdan Polipciuc. Jan Piotr Babiasz a fost o personalitate bine cunoscută şi stimată, apreciat atât de autorităţile române cât şi poloneze, partener şi militant. A intărit poziţia minorităţii poloneze, contribuind în mod considerabil la imaginea ei pozitivă atât în România cât şi în Polonia.

După moarta lui în 2002, în timpul celui de al IV-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România, preşedinte, a fost ales Ghervazen Longher, iar vicepreşedinţi Bogdan Polipciuc şi Cazimir Longher. În aprilie acelaşi an, preşedintele Uniunii a fost ales deputat în Camera Deputaţilor. După alegerile din 28 noiembrie 2004, a început a doua legislatură ca deputat. Este vicelider al  grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi vicepreşedinte al grupului de prietenie cu Polonia. După ultimele alegeri locale din 2004, în două consilii locale – Gura Humorului şi Cacica – avem consilieri care au participat în alegeri pe listele Uniunii Polonezilor din România. Iar din aprilie anul curent, la sugestia Departamentului de Relaţii Interetnice de pe lângă Consiliile Judeţene, au fost infiinţate posturi suplimentare pentru consilierii care reprezintă minorităţile naţionale. În Consiliul Judeţean din Suceava a intrat câte un reprezentant al minorităţii polone şi ucrainene.

Ultimul Congres al Diasporei Poloneze din România a hotărât prelungirea mandatului lui Ghervazen Longher pentru următorii 4 ani; de asemenea şi mandatul celor doi vicepreşedinţi – Cazimir Longher şi Bogdan Polipciuc.

Minorităţile naţionale din România constituie 11% din populaţia ţării. Numărul polonezilor nu depaşeşte 0,1% conform recensământului populaţiei din 1990. Recensământul general din 7 ianuarie 1992 a înregistrat un număr de 4232 de persoane de etnie poloneză (din care 2778 în judeţul Suceava), iar cei care consideră limba polonă, limbă maternă – 3047 de persoane. În schimb recensământul din 18-27 martie 2002 a stabilit numărul persoanelor de etnie poloneză la 3559 (din care 2609 în judeţul Suceava) iar cei care folosesc limba polonă ca limbă maternă – 26905. Acestea sunt singurele cifre pe care le putem cita. Uniunea Polonezilor din România, din păcate, niciodată n-a ţinut vreo statistica precisă. De multe ori autorităţile Uniunii au declarat ca acest număr al Diasporei polone ar trebui dublat.

Uniunea Polonezilor, începând de la al doilea Congres, este o organizaţie federativă, unificând organizaţiile locale – Asociaţiile Polonezilor. În prezent sunt 15 (Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Suceava, Siret, Rădăuţi, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Pleşa, Poiana Micului, Păltinoasa, Gura Humorului, Moara). Sediul Uniunii Polonezilor, din 1991, este Casa Polonă din Suceava. Construită între anii 1903-1907 cu strădania membrilor Asociaţiei de Ajutor Frăţesc şi Bibliotecii Polone, a fost naţionalizată la jumătatea anilor 50. Efortul îndelungat pentru retrocedarea ei a fost încununat abia în anul 1996, când a fost înapoiată minorităţii poloneze, conform deciziei judecătoreşti. Case Polone mai functionează la Bucureşti, Iaşi, Siret, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Poiana Micului şi Păltinoasa. Viaţa poloneză se desfăşoră în jurul lor. Sunt locuri de întâlniri şi activităţi ale comunităţilor locale, iar prin faptul că le aparţin, constituie un fel de simbol. E uşor de menţionat ca tocmai existenţa Caselor Polone decide activitatea fiecarei comunităţi. Pentru aceasta, unul din obiectivele principale pentru conducerea actuală a Uniunii este crearea Caselor Polone în localităţile unde ele nu există, de exemplu în Pleşa sau Moara.

Legislaţia română reglează în mod favorabil problema învăţării limbilor materne sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. După datele Ministerului, pentru anul şcolar 2005/2006, în România se învaţă în 15 limbi, ca limbi materne. Limba maternă poate fi limbă de predare ca în cazul limbii maghiare, germane, ucrainene, sârbe, slovace, cehe, croate, bulgare; învăţământul poate fi parţial predat în limba maternă, ca în cazul limbii turce şi croate sau în număr de 3-4 ore pe săptămână pentru clase/grupe aparţinând minorităţilor naţionale care învaţă în şcolile cu predare în limba română. În această situaţie în clasele I-IV, numărul orelor de limbă maternă este de 4 ore pe sâptămână, iar în clasele V-VIII, 3 ore cu posibilitatea predării materiei Istoria şi tradiţiile minorităţilor la clasele VI-VII, o oră pe săptămână.

După perioada comunistă, în mod organizat şi fără întrerupere, limba polonă, ca limbă maternă, este predată în România (mai precis în judeţul Suceava) de la începutul anilor 90. În anul şcolar 2004/2005 limba polonă au învăţat-o 503 elevi (clasele I-IV -229; V-VIII – 241; IX-XII – 33) în 9 şcoli (Suceava, Siret, Moara, Pleşa, Poiana Micului, Păltinoasa, Gura Humorului, Soloneţu Nou, Cacica), sub îngrijirea a 9 profesori6.

În anii, care au urmat, numărul celor ce învaţă limba polonă în cl. I-XII a crescut. În anul şcolar 2005/2006 au fost 483, în 9 şcoli (cl. I-IV – 220, cl. V-VIII – 197, cl. IX-XII – 66) precum şi suplimentar, după introducerea predării limbii polone ca limbă maternă în 6 grădiniţe – în Poiana Micului, Pleşa, Soloneţu Nou, Moara, Cacica şi Păltinoasa, au fost cuprinşi şi 102 preşcolari. Numărul cadrelor didactice s-a mărit atunci cu o educatoare delegată din Polonia. În anul şcolar 2006/2007 limba polonă învăţau 466 elevi în cl. I-XII şi 121 preşcolari. În schimb, în anul în curs 2007/2008 numărul celor ce învaţă limba polonă în cl. I-XII este de 489 şi 147 în grădiniţele. S-a format o grupă nouă la Şcoala Generală din Mănăstirea Humorului precum şi clasă cu predare parţială în limba polonă la Grupul Şcolar „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului.

În afara sistemului românesc de învăţământ, limba polonă o învaţă copii şi tineri, la cursuri organizate în Casele Polone din Bucureşti (până nu de mult la Asociaţia Polonezilor din Constanţa), precum şi preşcolarii şi elevii claselor I-IV de la Scoala Generală din Vicşani, datorită muncii surorilor dominicane poloneze din Siret.

În cadrul Programului de aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în domeniile ştiinţei, învăţământului şi culturii pentru anii 2003-2006, în anul şcolar current 2006-2007 în judeţul Suceava lucrează 6 profesoare din Polonia, delegate de Centrul pentru Diasporă de pe lângă Centrul de Perfecţionare Cadrelor Didactice din Varşovia.

În majoritatea şcolilor în care se învaţă limba polonă, funcţionează, din ce în ce mai bine, cabinete speciale, încă însuficiente, dotate cu manualele necesare, materiale didactice, precum şi aparatură audiovizuală, datorită ajutorului fundaţiilor poloneze şi organizaţilor care se ocupă de sprijinirea învăţământului polonezilor de pretutindeni. O problemă permanentă o constituie condiţiile în care are loc procesul didactic. În marea majoritate se face în şcoli de la ţară care necesită renovări generale, completarea sau schimbarea dotărilor de bază.

Unul din cele mai importante aspecte ale activităţii Uniunii Polonezilor a fost şi este învăţarea limbii polone. La începutul anilor 90, Uniunea s-a concentrat pentru reclădirea tradiţiei învăţării limbii polone, activităţi care permiteau învăţarea limbii polone copiilor şi tinerilor într-un număr cât mai mare de şcoli. În prezent, de pe o poziţie deja bine stabilită, se încearcă să se înfluenţeze calitatea învăţământului, precum şi condiţile în care se desfăşoară. Izolarea comunităţilor poloneze săteşti din Bucovina, în ciuda faptului ca a favorizat păstrarea tradiţiilor în forme nealterate, în mod vădit a avut înfluenţe nefavorabile asupra nivelului de învăţământ  al copiilor şi tinerilor, ceea ce se reflectă, în general, în rezultatele slabe obţinute de elevi, mai ales, în şcoala generală. De aceea a luat naştere proiectul educativ de ajutorare „Copiii Bucovinei”, adresat comunităţilor multietnice şi realizat de Uniunea Polonezilor din România, Inspectoratul Şcolar Judeţean din Suceava şi Secţia Consulară a Ambasadei Republicii Polone din Bucureşti.

 

1 1. Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul pentru păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
2. Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

2 www.dri.gov.ro (pagina de internet a Departamentului pentru Relaţii Interetnice).
3 Din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale (înfiinţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 17/1997 din 31 ianuarie 1997).
4 Xenia Grabska-Stoica, Uniunea Polonezilor din România la 15 anii, Polonus”, 9 (125) 2005.
5 www.insse.ro (pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică).
6 www.edu.ro (pagina de internet a Ministerului Educaţiei şi Cercetării).
7 Informaţiile furnizate de Sofia Grigorean – inspector pentru limbi materne din Inspectoratul Şcolar Judeţean din Suceava.

Share.