• Română
  • Polski

Cea de a V-a ediţie jubiliară a Colindelor Bucovinene

0

Colinde BucovineneCea de a V-a ediţie jubiliară a Colindelor Bucovinene s-a desfăşurat în ziua de 9 ianuarie 2010 în prima Filială a Uniunii Muntenilor din Podhale şi a Muntenilor Czadca de la Złotnik, lângă Żary, în voievodatul Lubuskie.

Ea a fost dedicată bunicelor şi bunicilor (sub deviza „Cu Voi, pentru Voi, bunice şi bunici”) – celor mai vârstnici repatrianţi din Bucovina, din regiunea Cernăuţi – Ucraina şi judeţul Suceava – România. În biserica parohială din localitate cu hramul Sf.Ioan Botezătorul, euharistia a fost oficiată de pr. Marek Chociej din Congregaţia Preoţilor Misionari din Cracovia împreună cu pr. Michał Zielonka şi pr. Ireneusz Semłko. S-au adus mulţumiri, prin mijlocirea Răbdătoarei Maici a Domnului din Rokitna, pentru însănătoşirea pr. canonic Michał Zielonka, paroh în Zavada, capelan al Muntenilor Czadca.
În ciuda asprei ierni de ianuarie, în afara gazdelor ansamblul muntenilor Czadca „Dolina Nowego Sołońca din Złotnik la jubileu au participat ansambluri legate de Bucovina : Ansamblul Muntenilor Czadca „Jodełki” din Żagań, Corul „Echo Bukowiny” din Lubań, Ansamblul Coral al Muntenilor Czadca „Wichowianki” din Wichów, Ansamblul de Cântece şi Dansuri al Muntenilor Czadca „Źródełko” din Wichów, Taraful „Syrba” din Wichów, Teatrul Muzical Muntenesc „Dunawiec” din Zbylutów, Ansamblul „Inima Bucovinei” din Nowogród Bobrzański, Ansamblul „Jarzębina” din Sieniawa Żarska precum şi Ansamblul „Mała Tęcza” din Olbrachtów cu preşcolarii şi elevii şcolii generale din localitate care au prezentat spectacolul La ieslea Domnului.
Ediţia a V-a a Colindelor Bucovinene a fost patronată de: Starostele Districtului Żagań, Primarul Comunei şi Preşedintele Cooperativei Districtuale Żary. În componenţa Comitetului de Organizare au intrat: pr. Michał Zielonka, parohul din localitate pr. Ireneusz Semłko, Emilia Klusek – director al Bibliotecii Comunale din Złotnik, Jadwiga şi Wiktor Bryjak, Zofia Delost şi Mirosław Delost – iniţiatorul şi promotorul manifestării din Żagań. Manifestarea a fost condusă încă de la prima ediţie de către Sabina Seul din Brzeźnica.
Prima ediţie a Colindelor Bucovinene a avut loc în anul 2006, în Żagań. A doua s-a desfăşurat în Goźnica, a treia în Zawada, iar a patra în Lubań. În prezent, organizatorii aşteaptă să fie invitaţi de comunitatea bucovineană din Jastrowie.

 

Trad. St. Iachimovschi

Share.

KARTA POLAKA

Dokument ten jest honorowym potwierdzeniem związku z Polską, jej tradycja i kulturą – potwierdza przynależność do Narodu Polskiego.

Ustawa z dnia 7 września 2007 r. o Karcie Polaka (Dz.U. z 2018 r. poz. 1272, 1669, z 2019 r. poz.1095

detalii