• Română
  • Polski

Şedinţa Consiliului de Conducere al Uniunii Polonezilor din România

0

Consiliul de Conducere al Uniunii Polonezilor din Romania

În ziua de 19 februarie 2011, la sediul Uniunii Polonezilor din Suceava a avut loc şedinţa Consiliului de Conducere al organizaţiei. Au fost prezenţi preşedinţii a 13 asociaţii din 14, membrii Biroului Executiv şi preşedintele Comisiei de Revizie.

Şedinţa a fost deschisă de Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România care a condus lucrările întâlnirii, prezentând următoarea ordine de zi:
1. Darea de seamă pe anul 2010 cu referiri la: investiţii, achiziţii, activităţi. Din darea de seamă prezentată a reieşit că fondurile alocate din bugetul de stat au fost judicios folosite acoperindu-se toate sectoarele pentru o bună funcţionare a filialelor organizaţiei. Din darea de seamă a mai reieşit că acţiunile prevăzute în programul pe anul 2010 au fost realizate în proporţie de peste 95%;
2. Propuneri pentru programul de activităţi pe anul 2011. Într-o proporţie considerabilă, activităţile prevăzute pentru anul în curs au intrat în calendarul de acum devenit tradiţional. Totuşi au venit câteva propuneri din partea Consiliului de Conducere, astfel: la Ţuţora, în jud. Iaşi va fi înălţat un monument dedicat hatmanului Stanisław Ziółkiewski, la Suceava se va organizaave o seară de poezie din creaţia marilor poeţi naţionali – Mihai Eminescu, Taras Şevcenko, Serghei Esenin, J. W. Goethe (în colaborare cu organizaţiile minorităţilor naţionale din Bucovina), la Bucureşti – o seară poloneză cu expoziţie, iar în toate comunităţile poloneze va avea loc comemorarea unui an de la catastrofa aviatică de la Smolensk. Un moment deosebit va fi consacrarea noii biserici din Poiana Micului.

 

Consiliul de Conducere al Uniunii Polonezilor din Romania

La capitolul editări s-a propus publicarea unui volum de poezii şi adaptări – autor Bogdan Polipciuc. Iar la capitolul investiţii s-au discutat următoarele probleme de perspectivă: achiziţionarea unui teren pentru o viitoare Casă Polonă în localitatea Moara, lucrări de reparaţii la sediul din Pleşa, proiectul Casei Polone din Cacica. De asemenea, s-a decis ca să se editeze o broşură dedicată împlinirii a 20 de ani de la apariţia publicaţiei „Polonus” şi una dedicată ansamblurilor folclorice „Sołonczanka” şi „Mała Pojana”.
În încheiere, se poate afirma că şedinţa s-a desfăşurat într-o atmosferă de seriozitate şi responsabilitate.
Stanislava Iachimovschi

Share.

Informujemy, iż Fundacja „Pomoc Polakom na Wschodzie” rozpoczyna realizację II etapu „Programu stypendialnego PLus – AKTYWNY STUDENT” adresowanego do osób polskiego pochodzenia studiujących za granicą.

Niniejszym, Fundacja rozpoczyna nabór wniosków stypendialnych na semestr jesienny roku akademickiego 2019/2020, który będzie trwał od 28 sierpnia do 15 październ ika 2019 r.

https://pol.org.pl/zloz-wniosek-o-stypendium/