• Română
  • Polski

Sărbători de mai

0

Organizată de către Ambasada R.P. la Bucureşti, întâlnirea prilejuită de sărbătoarea naţională a avut loc în ziua de 8 mai. Au venit numeroşi oaspeţi cu premierul Victor Ponta în frunte. Printre cei prezenţi au fost preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea precum şi ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean, membrii Guvernului României, politicieni, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti precum şi ai comunităţii polone. Nu a lipsit preşedintele nostru şi deputat în Parlamentul României – Ghervazen Longher.

 

Domnul Ambasador, Marek Szczygieł, în cuvântul său, a vorbit despre Constituţia din 3 Mai, dar şi despre buna colaborare politică şi economică dintre Polonia şi România. A spus că o dovadă a acestei colaborări sunt cele peste 500 de firme poloneze de pe piaţa românească la care sunt angajaţi cetăţeni ai acestei ţări. Domnul Ambasador a amintit că în acest an se împlinesc 20 de ani de la semnarea Acordului dintre Republica Polonia şi România privind relaţiile de prietenie şi colaborare care reprezintă baza actualului Parteneriat Strategic.

Apoi a luat cuvântul premierul Victor Ponta care a apreciat realizările în dezvoltarea Poloniei şi înalta poziţie în Uniunea Europeană. Vorbitorul a afirmat că România va profita în continuare de experienţa poloneză, mai ales în domeniul reformei administrative. Premierul şi-a exprimat convingerea că colaborarea între Polonia şi România se va materializa în promovarea intereselor comune ale ţărilor din regiune şi a valorilor europene.

Sărbătorirea zilei Constituţiei din 3 Mai a fost un prilej de discuţii şi integrare a comunităţii poloneze.

 

###

 

Pentru comunitatea polonezilor din România zilele de 11 şi 12 mai au fost pline de bucurie, pentru că au prilejuit întâlnirea polonezilor din întreaga Bucovină, dar şi din Bucureşti, Iaşi şi Constanţa. Ne-au onorat cu prezenţa lor Stanisław Karczewski – vicemareşalul Senatului R.P. precum şi ambasadorul R.P. la Bucureşti – Marek Szczygieł.

Ziua de 11 mai a fost dedicată drapelului Poloniei, Diasporei Poloneze şi Polonezilor din Străinătate, Constituţiei din 3 Mai şi Reginei Poloniei. Festivităţile au avut loc în Poiana Micului şi au început cu Sf. Liturghie în biserica cu hramul Fericitul Ioan Paul al II-lea celebrată de către opt preoţi din decanatul de Bucovina, iar predica a rostit-o pr. Matei Catargiu originar din  Poiana Micului care este capelan al comunităţii poloneze din Bucureşti. Preotul a subliniat importanţa acestor zile, dimensiunea lor istorică, legată de polonezii ce trăiesc în afara graniţelor Patriei precum şi cea religioasă.

După terminarea liturghiei, a avut loc întâlnirea la Casa Polonă. Vicemareşalul Senatului R.P. a luat cuvântul spunând că a fost surprins de faptul că polonezii din Bucovina şi-au păstrat identitatea naţională, cultivând limba maternă şi tradiţiile transmise de înaintaşi.

Elevii Şcolii Gimnaziale „Krystyna Bochenek” au prezentat un program alcătuit din poezii şi cântece patriotice.

 

###

 

Duminică, 12 mai a.c., polonezii au sărbătorit 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Polone de Ajutor Frăţesc şi de Lectură din Suceava ca filială a organizaţiei cernăuţene cu acelaşi nume întemeiate în 1869.

La ora 9.00, în biserica cu hramul Ioan Nepomuk din Suceava a fost oficiată liturghia în limba polonă cu prilejul hramului. La liturghie au venit polonezi din toată Bucovina, majoritatea dintre ei în costume populare (cracoviene, subcarpatice şi din ţinutul Czadca), dar şi pentru polonez. Liturghia a fost oficiată de preoţii Julian Kropp şi Gabriel Bucur care a rostit predica. Corul a interpretat cântece ocazionale acompaniat la orgă de Bronisław Babiasz, elev al Liceului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Suceava. La liturghie au fost prezenţi Stanisław Karczewski – vicemareşalul Senatului R.P., Marek Szczygieł – ambasadorul R.P. la Bucureşti precum şi Ghervazen Longher – preşedintele Uniunii Polonezilor din România şi deputat din partea minorităţii polone în Parlamentul României.

După liturghie, la ora 10,30 a avut loc întâlnirea la Casa Polonă dedicată împlinirii a 110 ani de la înfiinţarea organizaţiei sucevene. Ghervazen Longher a urat bun venit oaspeţilor, subliniind că Uniunea Polonezilor din România este moştenitoarea organizaţiei întemeiate la 21 mai 1903. Stanislava Iachimovschi – preşedinte al Asociaţiei Polonezilor din Suceava, a prezentat un scurt istoric al Asociaţiei care a avut drept scop păstrarea identităţii naţionale prin limbă, cultură, tradiţii şi religie.

Din partea autorităţilor judeţene au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Nechifor şi prefectul Florin Sinescu. Cătălin Nechifor a mulţumit pentru invitaţie, a subliniat însemnătatea acestui eveniment şi faptul că Dom Polski este o casă a spiritului bucovinean. De asemenea, s-a referit la parteneriatul şi bunele relaţii polono-române.

Prefectul Florin Sinescu a apreciat activitatea minorităţii polone din Bucovina unde trăiesc în armonie diferite minorităţi naţionale.

Marek Szczygieł – ambasadorul R.P. la Bucureşti a spus că pentru el prezenţa la o atât de importantă festivitate este o mare onoare. A subliniat că în anul 1903, când polonezii din Suceava au întemeiat Societatea, Polonia nu exista pe harta Europei. În intervenţia sa s-a referit la bunele relaţii de parteneriat între Polonia şi România. În încheiere a mulţumit autorităţilor judeţene pentru atitudinea prietenească faţă de minoritatea polonă care trăieşte în Bucovina – adevărată „Europă în miniatură”.

În încheierea întâlnirii a luat cuvântul vicemareşalul Senatului R.P. – Stanisław Karczewski care a mulţumit pentru invitaţie. A precizat că ştia despre activitatea polonezilor din România, dar ceea ce a văzut în aceste două zile a depăşit aşteptările sale. De asemenea, s-a referit la bunele relaţii polono-române. A apreciat Cartea de Impresii drept o înregistrare a istoriei vieţii polonezilor din România care nu şi-au uitat rădăcinile în ciuda unor vremuri grele.

Sărbătorile lunii mai reprezintă un excepţional prilej de consolidare a comunităţii poloneze bucovinene şi de întărire a legăturilor acesteia cu Patria.

Aşa cum ne-a învăţat marele nostru compatriot Ioan Paul al II-lea – Polonia este peste tot unde sunt polonezi.

 

0%
Share.

Informujemy, iż Fundacja „Pomoc Polakom na Wschodzie” rozpoczyna realizację II etapu „Programu stypendialnego PLus – AKTYWNY STUDENT” adresowanego do osób polskiego pochodzenia studiujących za granicą.

Niniejszym, Fundacja rozpoczyna nabór wniosków stypendialnych na semestr jesienny roku akademickiego 2019/2020, który będzie trwał od 28 sierpnia do 15 październ ika 2019 r.

https://pol.org.pl/zloz-wniosek-o-stypendium/