• Română
  • Polski

Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud

0

Cea de-a II-a ediție a Taberei Interetnice de Artă Contemporană, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, s-a desfășurat la Aiud în perioada 5-15 iunie a.c.

La ediția din acest an a manifestării au fost invitaţi 34 de artişti și a cuprins: ateliere de lucru (pictură, grafică, sculptură şi fotografie), două expoziţii retrospective: Angela Tomaselli cu o expoziție cuprinzând lucrări realizate în ultimii 30 de ani de activitate şi expoziţia semnată de Ștefan Balog la împlinirea vârstei de 50 de ani a artistului aiudean, ampla şi incitanta expoziţie cu 68 de lucrări realizate de artiştii participanţi la tabără. Recitalul de muzică susţinut de Emilia şi Marius Moga, Dan şi Daniel Avram, reprezentaţia Trupei de teatru Skepsis din Alba Iulia cu o piesă de Eugen Ionescu, vizitele la Muzeul Unirii din Alba Iulia şi la Rimetea, sat reprezentativ pentru comunitatea maghiară, au întregit proiectul acestei importante manifestări.

Invitat de onoare, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, a citit şi a înmânat Fundaţiei Inter-Art Aiud cele două distincţii prin care Tabăra de Artă Contemporană, ediţia a II-a 2018 şi Expoziţia „Imaginile diversităţii” care a avut loc în luna iunie la Parlamentul European din Bruxelles, se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, apreciind valoarea artistică a proiectului şi a expoziţiilor.

Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud promovează arta contemporană din România din perspectiva minorităților, într-o amplă manifestare de artă vizuală, reprezentând o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care permite îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea. Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud are ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală.

Și aici, ca reprezentant al Uniunii Polonezilor din România a participat Bolek Majerik, poet și sculptor din localitatea Pleșa. Despre Bolek se poate afirma cu îndrăzneală că sensibilitatea lui particulară a făcut din el unul dintre cei mai cunoscuți polonezi din Bucovina românească. Zilnic, casa lui Bolek este vizitată fie de turiști, fie de oameni care vor să-i vadă atelierul de lucru, să-i privească lucrările sau, pur și simplu, să îl cunoască ca om. Bolek afirmă că are două patrii: România, țara în care trăiește, și Polonia, în a cărei limbă gândește.

La această tabără, pe parcursul celor zece zile, Bolek a realizat două lucrări: una de marmură de 45×30 cm – „Dragonul”, și încă una din piatră – „Triptic”, de dimensiuni 50×30 cm.

Lucrările create în această ediţie vor fi expuse în luna septembrie la Muzeul de Artă din Tulcea, iar în luna decembrie la Muzeul Cotroceni.

Alina Valentina Spaine

Fot. Fundația Inter-Art Aiud

Share.

Informujemy, iż Fundacja „Pomoc Polakom na Wschodzie” rozpoczyna realizację II etapu „Programu stypendialnego PLus – AKTYWNY STUDENT” adresowanego do osób polskiego pochodzenia studiujących za granicą.

Niniejszym, Fundacja rozpoczyna nabór wniosków stypendialnych na semestr jesienny roku akademickiego 2019/2020, który będzie trwał od 28 sierpnia do 15 październ ika 2019 r.

https://pol.org.pl/zloz-wniosek-o-stypendium/