Diplomaţia poloneză, condusă în anii 1993-1994 de Andrzej Olechowski şi apoi de Władysław Bartoszewski, făcea demersuri pentru lărgirea alianţei NATO spre est. Nevrând să încalce echilibrul politic al Rusiei, SUA şi alia-ţii lor din Europa de Vest au procedat foarte prudent. La summitul NATO de la Bruxelles, în ianuarie 1994, s-a sem-nat programul „Parteneriat pentru pace” care în Polonia a fost socotit ca un pas prea timid, dar care ducea într-o direcţie bună.
La începutul lui aprilie 1994, subsecretarul american, Tallbot, a venit în Polonia unde a declarat că „Parteneriatul pentru pace” conduce Polonia şi alte ţări din regiune spre NATO, dar n-a precizat când se va întâmpla. Impotriva intrării Poloniei în NATO a protestat mereu Rusia. După întâlnirea secretarului de stat american, Madeleine Albright, adeptă a lărgirii alianţei, cu preşedintele Elţin, la Kremlin, în februarie, şi de aseme-nea la summitul Clinton-Elţin în martie 1997, intrarea Poloniei în NATO a fost mai aproape, iar presiunile Kremlinului au slăbit puţin.
Guvernul lui Jerzy Buzek a continuat politica externă de până atunci. Premierul şi-a început activitatea sa internaţională în noiembrie 1997 cu o vizită la Scaunul Apostolic. În activitatea diplomatică, Polonia se concentra pe contactele apropiate şi dese cu ţările NATO şi ale UE, neuitând semnificaţia contactelor cu Rusia şi vecinii din Europa Centrală şi de Est..
În anii 1998-1999, se apropia cu pasi repezi rezol-varea problemei intrării Poloniei în NATO şi în Uniunea Europeană, ceea ce fusese principala preocupare a poli-ticii externe poloneze. În noiembrie 1997, guvernul RP a acceptat condiţiile alianţei, iar în timpul summitului Uniunii Europene de la Luxemburg, premierul Buzek a fost invitat la negocierile de intrare a Poloniei în UE. Două zile mai târziu, pe 16 decembrie, şefii diplomaţiei ţărilor NATO au semnat la Bruxelles procesele verbale de primire a Poloniei, Cehiei şi Ungariei în alianţă. Mai era nevoie de ratificarea lor de către ţările membre. În iulie 1998, premierul Buzek a făcut o vizită în SUA, unde a mul-ţumit pentru sprijinul american dat a Poloniei pentru a intra în NATO.
Discuţiile la nivelul cel mai înalt au creat o atmosferă pozitivă pentru negocierile de intrare a Poloniei în Uniunea Europeană. Printre altele, în februarie 1998 preşedinţii Franţei, Germaniei şi Poloniei au confirmat la Poznań voinţa includerii grabnice a ţării în structurile europene. Pe 30 martie 1998, au început discuţiile oficiale pentru întrarea Poloniei în UE. Ca negociator principal a fost desemnat Jan Kułakowski. În decembrie 1998, în timpul întâlnirii la summitul Uniunii Europene, premierul Jerzy Buzek a primit invitaţie oficială pentru Polonia, de a începe negocierile de intrare în Uniune. Următorul summit, la sfârşitul lui martie 1999, a deschis în sfârşit în faţa Poloniei uşa de intrare în Uniune. O mare importanţă pentru întărirea poziţiei Poloniei pe arena internaţională au avut-o preluarea conducerii Organizaţiei de Securitate şi Colaborare în Europa pentru anul 1998 de către ministrul de externe, Bronisław Geremek, şi rolul lui activ în acest domeniu.
În a doua parte a anului 1998, s-au desfăşurat pregătiri politice şi militare pentru primirea Poloniei în NATO. În ianuarie 1999, Polonia a fost invitată oficial în alianţă. Pe 17 februarie Seimul şi Senatul au adoptat o hotă-râre care împuternicea pe preşedinte să ratifice Tratatul Nord Atlantic. Pe 26 martie, preşedinţii Poloniei şi Cehiei au semnat la Praga documentele de ratificare NATO, ca ultima condiţie de intrare în alianţă. Aşadar, la zece ani de la începutul transformărilor, Polonia independentă şi democrată a făcut un pas decisiv care viza efecte pe termen lung pentru securitatea ei, stabilizarea politică şi dezvoltarea economică. Prin această alegere, cu aju-torul Vestului, a şters definitiv moştenirea Ialtei, întărind securitatea sa într-o conjunctură geopolitică, pe care Polonia n-a cunoscut-o de trei sute de ani.
Barbara Breabăn
