Oras capitala de judet situat în nordul României cu aprox. 120 de mii de locuitori. Centru al Bucovinei de sud. Ca rezultat al importantului rol istoric, pe care l-a jucat întotdeauna Bucovina, si pozitiei ei geografice este caracterul multietnic al acestui tinut. În tot judetul, si deci si în Suceava, locuiesc în prezent, alaturi de majoritatea româneasca, si ucraineni, polonezi, nemti, rusi de rit vechi, armeni, evrei si alte minoritati nationale. În Suceava se afla Uniunea Polonezilor din România, organizatia care cuprinde 15 Asociatii locale ale Polonezilor din întreaga Românie (11 dintre ele în jud. Suceava). Sediul Uniunii se gaseste în Casa Polona de pe str. Ion Voda Viteazul nr. 5, construita prin stradania membrilor Societatii de Ajutor Fratesc si de Lectura Polona (organizatie înfiintata la Suceava în anul 1903). În anii 1903-1907 a fost construita Casa Polona. La jumatatea anilor 50, cladirea a fost nationalizata. Ea a fost redobândita, prin hotarâre judecatoreasca, în anul 1996. Presedinte al Asociatiei Polonezilor din Suceava este Stanislava Iachimovschi.
Din paginile „Cartei de onoare a Societăţii Polone de Lectură din Suceava”
Unul din cele mai vechi izvoare istorice privitoare la organizaţia polonezilor din Suceava este „Cartea de onoare a Societăţii Polone de Lectură din Suceava”.
Parcurgerea ei este o mare aventură în timp, o călătorie printre semnături nu întotdeauna descifrabile, dar marcate de amprenta timpului, de perioada celor o sută de ani în care s-au întâmplat atâtea pentru Polonia şi polonezi. Trecerea timpului face imposibilă identificarea tuturor înscrisurilor, examinându-le ai, deci, impresia că intri în relaţie cu o taină.
Societatea Polonă de Lectură din Suceava inaugurată festiv la 21 mai 1903, de la început s-a ocupat de activitatea culturală. Impresia de angajare a membrilor Societăţii creşte când parcurgi primele pagini ale cărţii – în loc de înscrisuri şi comentarii avem o cronică fotografică, cuprinzând câteva poze din serbările organizate, de tablouri vivante, ale sălii de spectacole şi construcţia Casei Polone. Una din primele mari manifestări organizate a fost sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea lui Juliusz Słowacki în anul 1909, consemnată de către „Gazeta Polska” din Cernăuţi. Pregătirile pentru această sărbătoare au cuprins şi renovarea sălii de spectacole, care a fost posibilă datorită muncii în comun. „Gazeta Polska” nota caracterul patriotic al acţiunii, afirmând: astfel încearcă Societatea noastră, cu preşedintele său dl. J. Kwiatkowski în frunte să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de populaţia poloneză risipită în jur. Ea este o şcoală pentru tineretul nostru, lipsit de învăţământ polonez, cămin pentru cei vârstnici, ce încălzeşte cu căldura sa familială. Acestea au fost sarcinile fundamentale ale Societăţii, ele concentrându-se în jurul cultivării patriotismului şi păstrării spiritului polonez. Cultivarea limbii şi a tradiţiilor era posibilă datorită muncii intense a oamenilor reuniţi în jurul Casei Polone – seratele organizate, reprezentaţiile, întâlnirile cu prilejul unor aniversări întreţineau climatul polonez.
În carte e consemnată prezenţa numeroşilor înalţi reprezentanţi ai bisericii, ca de ex. Arhiepiscopul Józef Bilcewski cu înscrisul din 1905: Fie ca în această casă să răsune mereu deviza oştilor lui Sobieski, care au apărat şi acest pământ, deviza: Glorie lui Isus, Glorie Mariei! Sau înscrisul pr. infulat Schmid : Per aspera ad astra.
Numeroşi polonezi cu merite nu doar pentru Societatea Polonă de Lectură, ci pentru întreaga colectivitate poloneză au fost distinşi cu titlul de membru de onoare. Aşa s-a întâmplat de ex. în 1913 în cazul dr. Stanisław Kwiatkowski, preşedintele de mai târziu al Comitetului Naţional Polonez apărut în Cernăuţi (1918) şi al consulului onorific în Cernăuţi (1919-1920), al consilierului şi deputatului în seimul bucovinean, care a fost distins în semn de recunoaştere a meritelor în slujba polonezilor din Bucovina. Titlul de membru de onoare i-a fost conferit şi preşedintelui Societăţii – inginerul Józef Kwiatkowski, iar cel ce preşedinte de onoare – pr. decan Józef Cewe, despre care se ştie de altfel că au fost principalii iniţiatori şi sponsori ai construcţiei Casei Polone în 1906, după proiectul lui Alois Fridel, şi el membru de onoare al Societăţii.
O însemnată semnătură din perioada interbelică este mai ales înscrisul Preşedintelui Consiliului Naţional Polonez în România Mare Tytus Czerkawski, din 1923: unitatea şi perseverenţa sunt cele mai mari forţe creatoare în activitatea socială care duc la adevărata iubire naţională. Czerkawski, de la începutul activităţii sale ocupându-se de activitatea de instrucţie publică (Societatea Şcolii Populare), şi de cea politică (Clubul Polonez Bucovinean, mai târziu a organizat verigi locale ale Consiliului Naţional Polonez), a înfiinţat o serie de săli de lectură, şcoli, asociaţii şi centre de învăţământ cu numele de Dom Polski. Înainte de izbucnirea celui de-al II-lea război mondial a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Polone din România, în fine în iunie 1939 a devenit senator în parlamentul ţării. Din vizita în Suceava, în afara înscrisului, în carte pot fi văzute trei fotografii din vizita delegaţiei Consiliului Naţional la Bulai, în ziua de 29 iunie 1923.
Din anul 1938 provin înscrisurile a doi redactori ai publicaţiei cernăuţene „Kurier Polski”, din care unul a fost Kazimierz Hawran, în timpul celui de al II-lea război mondial cel mai apropiat colaborator al locotenentului Bogusław Horodyński, şeful conspiraţiei poloneze în România, în anii 1940-43.
Ambele războaie şi-au lăsat amprenta în cartea de impresii. La 23 februarie 1915 au scris în ea Legioniştii polonezi, după îndelungi rătăciri, fericiţi de a se afla printre ai lor. Despre acest grup de militari nu aflăm nimic mai mult din carte, poate se îndreptau către Brigada II a Legiunilor Poloneze sub comanda colonelului Józef Haller: care acţiona în zona de frontieră austro-română. Al doilea înscris legat de legiuni este datat 1919, când legioniştii polonezi au trecut prin Suceava spre Cracovia, în armata polonă.
Perioada celui de-al II-lea război mondial a însemnat peregrinarea prin România a mii de soldaţi polonezi. În ziua de 19 septembrie 1939, între zidurile Casei Polone a poposit, în drumul său spre Franţa, generalul Józef Haller: în grelele clipe ale vrerii lui Dumnezeu şi ale cataclismului istoriei oprindu-mă la Casa Polonă, unde cele mai bune inimi poloneze s-au deschis către nenorocirea care i-a lovit pe polonezi deschizând totodată şi uşile Casei Polone, scriu cu credinţa într-un viitor mai bun şi mai luminos şi cu speranţa în Dumnezeu. Dumnezeu să vă răsplătească, Dragi Compatrioţi”.
Din perioada celui de-al II-lea război mondial, în carte pot fi găsite nu doar înscrisuri ale militarilor, de la simplii soldaţi la generali, ci şi mărturii ale exodului populaţiei civile. Dintre numeroşii refugiaţi, în Suceava s-a aflat în 1940, silit să părăsească Cernăuţiul, consulul Tadeusz Buynowski: În vremurile grele pentru ambele ţări prietene – Polonia şi România – ne-am aflat între polonezii din Suceava. În ciuda tuturor, sus inimile! Să fim siguri că din această vijelie mondială se va ridica din nou minunata Polonie, având iar graniţă comună cu România.
Anii 1943-1990 sunt file albe ale cărţii de impresii din Suceava. Noua perioadă, de activitate a Asociaţiei Polonezilor din Suceava, adică ultimii 13 ani, abundă în evenimente şi înscrisuri importante. Casa Polonă a fost vizitată de numeroase delegaţii parlamentare ale celei de a III Republici Polone, printre ele – în 1998 – deputatul Mieczysław Jedoń născut în Suceava, aici au fost oaspeţi ambasadorii polonezi în România precum şi cele mai înalte autorităţi ale statului şi bisericii. Din ziua de 10 octombrie 1992 datează înscrisul Primatului Poloniei – cardinalul Józef Glemp, din 09 martie 1996 – al nunţiului apostolic în România – pr. Janusz Bolonek.
La 15 mai 1996, preşedintele R.P. Aleksander Kwaśniewski a făcut o vizită în România: Mă plec cu respect asupra trudei numeroaselor generaţii de polonezi – locuitori ai Bucovinei româneşti. Îmi exprim uimirea faţă de legătura lor cu spritul polonez, pe care l-au conservat în ciuda adversităţilor soartei. Mareşalii Senatului R.P. – Alicja Grześkowiak în 1999 şi Longin Pastusiak în 2002 au vizitat Bucovina. În această ultimă perioadă, cartea a devenit din nou o operă cronicărească, se depun eforturi pentru a consemna în ea fiecare vizită importantă în Bucovina, fie că sunt persoane din lumea politicii internaţionale, fie – reprezentanţi ai diverselor fundaţii angajate în sprijinirea Bucovinei şi legate de dezvoltarea activităţii ei.
Ultimul înscris, datat 12.05.2003, este legat de vizita perechii princiare – Radu de Hohenzollern-Veringen şi Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen.
Nu e posibil să-i enumeri pe toţi cei ce au scris în centenara „Carte de impresii a Societăţii Polone de Lectură din Suceava”. Semnăturile, ce pot fi examinate, au o neobişnuită valoare istorică şi sunt marcate de un puternic patriotism. „Cartea de aur”, cum o numesc mai vârstnicii membri ai asociaţiei, rămâne în continuare, în multe locuri, o enigmă şi aşteaptă să i se descifreze semnăturile, în spatele cărora se ascund fragmente din istoria Poloniei şi a polonezilor din Suceava.
Cronica Tineretului Polonez din Suceava
„Cronica Asociaţiei Tineretului Polonez de pe lângă Societatea Polonă de Lectură din Suceava” a fost, la început, ţinută la zi, apoi cu mari întreruperi în anii 1937-1942. Iniţiatorul ei a fost pr. Franciszek Krajewski care, în anii 1936-37, a păstorit în Suceava. În cuvântul introductiv adresat tinerilor citim: Fie ca această carte să fie martora gândurilor şi faptelor tale, să fie dovada progresului tău şi dezvoltării, în ea să se graveze viaţa ta. Şi să nu dea Dumnezeu ca vreodată să îţi reproşeze că ai uitat sau măcar ai dispreţuit limba polonă.(…). Ţine minte că, deşi eşti departe de Patrie, eşti urmaşul insurgentului – erou care a luptat pentru Polonia şi şi-a vărsat sângele pentru credinţa înaintaşilor şi pentru limba polonă.(…). Tineri! La fapte!
Cronica este o consemnare de evenimente, întâlniri, excursii, notate iniţial de însuşi pr. Krajewski, pe atunci principalul iniţiator al vieţii culturale a comunităţii poloneze din Suceava care, într-o anume perioadă, a fost chiar preşedinte al Societăţii, apoi cronica au ţinut-o tinerii, copiii, cel mai mult Helena Świtlik (în prezent Skokan), Helena Ianicka precum şi profesoara de limba polonă Elżbieta Lipecka.
Cronica, datorită perspectivelor din care sunt văzute faptele, este o creaţie fabulativ-literară, concentrată involuntar în principal asupra persoanei lui Franciszek Krajewski, excelent animator cultural, iniţiator a numeroase acţiuni şi prieten al tinerilor. În faţa ochilor cititorului se conturează chipul unui modest preot tânăr, venit din Cernăuţi la Suceava pentru a încuraja, în noul anturaj, dorinţa de a activa şi a trezi patriotismul. Vicar şi catihet, de câteva ori a fost ales preşedinte al Societăţii. Această funcţie i-a permis, printre altele, să restaureze sala de teatru a Casei Polone unde, printre altele, a funcţionat un cinematograf. Despre asemenea acţiuni nu poţi totuşi să afli din Cronică – notele pr. Krajewski se concentrează, în principal, pe evenimente şi pe cei ce se aflau în grija lui. Persoana preotului capătă importanţă în momentele când copiii şi colaboratorii fac ceva cu gândul la el, ca de ex. sărbătorirea onomasticii lui, în ziua de 3 octombrie 1937 la care polonezii din Suceava le-au adus pe mama şi sora preotului care locuiau în Cernăuţi. Preotul Krajewski scrie: Şi iată, vrând să facă în aşa fel ca mama mea să fie martora recunoştinţei lor faţă de mine, au adus-o din Cernăuţi,nespunându-mi nimic şi ţinând-o ascunsă pentru a mi-o arăta abia acum. Despre valoarea preotului Krajewski se poate concluziona din scrisoarea copiilor consemnată în Cronică după subita plecare a preotului din Suceava la Chişinău, la începutul anului 1939: Întrebăm cu toţii dacă este posibil să se procedeze atât de nedrept cu noi şi protestăm toţi fără excepţie împotriva acestei plecări, strigând de câte trei orei într-un glas „Îl vrem înapoi pe iubitul nostru preot”
Regreetul determinat de plecarea preotului trebuie să fi fost mare, căci, pe parcursul celor doi ani de activitate, preotul Krajewski a organizat cu polonezii din Suceava numeroase manifestări de circumstanţă, atât cu prilejul sărbătorilor religioase cât şi patriotice, reprezentaţii, excursii cu copiii, a fost unul din principalii animatori ai vieţii culturale şi activităţii Societăţii, educator şi protector al tinerilor.
Fiecare dintre manifestări a avut caracterul său programatic definit, de o manieră impunătoare fiind, mai ales, pregătirea diverselor aniversări al căror program cuprindea, de regulă, câteva puncte, ca de ex. Festivităţile de 3 Mai 1937 în timpul preşedenţiei lui Antoni Strończyżski care, pe lângă alocuţiuni, cuprindea şi evoluţia corului, recitări, referate, conferinţe, tablouri vivante, humoreşti, evoluţii vocale. La Societate se serbau aniversări, dar nu erau uitaţi nici membrii ei, serbându-se şi onomastici sau organizându-se carnavaluri.
Cronica tineretului notează numeroase expediţii şi drumeţii, cel mai mult în împrejurimile Sucevei – la Bulai, în pădurea din Burdujeni, la Mihoveni. Iată un fragment din nota „A 2-a excursie la Bulai”: Am plecat de la Societatea de Lectură la ora 2 după masă. Am traversat drumul pe lângă dl. Pochilski şi apoi am mers pe cărări, peste câmp. La ora 3 şi jumătate am fost deja în Bulai. Copiii din Bulai au vrut, şi de data aceasta, să ne iasă înainte, dar au întârziat. Iar noi, pentru asta, le-am tras clapa, pentru că imediat am cotit spre luncă şi, pe cărare, am ajuns la capelă, iar cei din Bulai au fost nevoiţi să fugă după noi. (…) Pe urmă am mai pălăvrăgit şi am cântat, iar la sfârşit am spus Îngerul Domnului lângă capelă. La sfârşit, cei din Bulai ne-au servit cu lapte din unt şi lapte prins.
Cronica notează, de asemenea, evenimente ca întrecerile sportive din Storojineţ organizate de către Comitetul de Educaţie Fizică din Cernăuţi, în septembrie 1938 la care a plecat şi un grup din Suceava, ce-i drept fără a înregistra succes, dar totuşi, folosul obţinut de tinerii noştri în aceasta excursie a fost foarte mare pentru înălţarea în spirit naţional. Înainte de toate, au remarcat că în alte localităţi, de unde au sosit echipe sportive, se vede că polonezilor nu le e ruşine să fie polonezi şi nu se dau drept nemţi ca sucevenii noştri. În al doilea rând, i-a impresionat faptul că la această întâlnire au auzit aceleaşi cântece poloneze pe care le cântăm şi în Suceava (…). Rezultatul a fost ceea ce au văzut şi auzit în Storojineţ este acel mare entuziasm pentru problemele poloneze. De atunci, simt că este chiar o onoare să fii polonez.
Preotul Krajewski a organizat pentru tinerii din Suceava, în iulie 1938 şi o excursie la Cernăuţi care, pentru mulţi dintre cei aflaţi în grija lui, a fost cel mai mare eveniment din viaţa lor de până atunci, iar pentru majoritatea prima ocazie în viaţă de a călători cu trenul. Expediţia de trei zile a fost bogată în aventuri şi probleme, dar în noaptea după întoarcere se pare că tinerii noştri au visat peripeţiile din Cernăuţi.
Drumeţiile umpleau vacanţele tinerilor suceveni şi sfârşiturile de săptămână, când vremea era bună. Iarna, întâlnirile la Casa Polonă se concentrau asupra învăţării limbii polone, discuţiilor, învăţării de cântece, repetiţiilor de teatru sau cor. Iată cum preotul Krajewski face bilanţul anului 1938: Iată şi în acest an am avut câteva reprezentaţii teatrale, câteva sărbători locale şi naţionale şi am organizat o serie de excursii. (…) destul că am câştigat o bună opinie şi, totodată, admiraţia sucevenilor noştri.(…) Cel mai mare succes este acela că Societatea noastră a devenit mai poloneză şi polonezii au început să se întoarcă la ea şi să iubească această Casă Polonă a noastră şi tot ceea ce urmează: să se simtă polonezi.
Activitatea culturală cuprindea, aşa cum s-a amintit, aspecte foarte largi – de la simplele recitări la pantomimă, monolog dramatic, piese de teatru. Se pare că, în ultimii ani dinainte de război, viaţa culturală şi socială a polonezilor din Suceava era în plină înflorire. Plecarea preotului Krajewski nu a însemnat sfârşitul întâlnirilor, acum d-na Lipecka a început să organizeze excursii, de asemenea ea s-a ocupat de pregătirea artistică a tinerilor. Aşa a fost până în clipa când (…) a izbucnit războiul în Polonia. Această veste îngrozitoare pentru soarta Poloniei cuprinsese inimile fiecărui polonez, mai ales că din ţară veneau veşti rele. Puternic afectaţi de eşecurile Patriei noastre, cu atât mai mulţi ne adunam la Societate, pentru a ne încuraja unii pe alţii, pentru a asculta radoul, pentru a citi ziare poloneze din Polonia şi Franţa.
Iată cum notează Elżbieta Lipecka trecerea generalului Haller prin Suceava: (…) au început să vină refugiaţii din Polonia. Printre primii, care au trecut pragul nostru, a fost gen. Haller cu soţia şi suita sa. Imediat a fost internat şi nu a putut pleca mai departe. A locuit la Societate. Zilnic mergea la biserică şi doar stătea şi medita. A venit doar cu ce avea, nici măcar schimburi nu avea, a trebuit să-l ajutăm în toate. Iar după el veneau alţii. În sala mare am pus două rânduri de mese, populaţia aducea carne, pâine, s-a pus pe foc un samovar care era golit unul după altult. S-au pus la treabă toţi polonezii şi fiecare îşi ajuta fraţii cu ce putea, în aceste clipe îngrozitoare.
Cronica de la începutul izbucnirii războiului până la 6 iulie 1941 consemnează doar sărbătorile, apoi va fi predată preotului Zieliński care nu va nota nimic în ea. Notele sporadice ale tinerilor se întrerup cu sărbătorirea de opłatek de la 1 ianuarie 1942: Cuvântul de deschidere l-a avut camaradul Rojowski Antoni (…). El a subliniat cu mare bucurie însemnătea reuniunii noastre, accentuând cuvintele preşedintelui Republicii Domnul Raczkiewicz care, în cuvântul său rostit la radio, a spus că ducem „un război al nervilor” care este adeseori mai rău decât războiul cu sabia.
Nu putem decât să regretăm că cronica cuprinde o atât de scurtă perioadă de timp. Lipsa de izvoare scrise face imposibilă redarea istoriei complete a Societăţii Polone de Lectură din Suceava şi a activităţii ei. Cronica este o completare a Cărţii de impresii având valoare istorică şi sentimentală, cu atât mai mare cu cât o parte dintre eroii Cronicii trăiesc până azi.