Vicsani – sat apartinând com. Musenita, numit si Ruda, unde primul grup de colonisti polonezi a venit în jurul anului 1848. Urmatorul val de emigranti din anii 70 ai sec. XIX a fost legat de construirea liniei ferate Lvov – Iasi (linia ferata trecea prin sat unde a aparut statia numita Ruda). În anii 80 satul s-a întarit cu un grup de meseriasi si tarani polonezi. În prezent, în Vicsani locuiesc aprox. 40-50 de familii poloneze (aprox. 120 de persoane), concentrate mai ales în jurul bisericii cu hramul Maicii Domnului – Regina Poloniei construite în anul 1909. În scoala nu foarte mare învata aprox. 30 de copii de gradinita si elevi ai cl. I-IV. De curând, aici este predata limba polona de o sora dominicana din Polonia, din orasul Siret aflat nu departe. În mai 2002 a avut loc deschiderea festiva a Casei Polone construite cu fondurile Senatului R.P. alocate în acest scop prin Asociatia „Wspólnota Polska”. Din 1990 în Vicsani activeaza Asociatia Polonezilor a carei presedinta este Elia Luculescu
Istoria colonizării polonezilor din Ruda
Primul grup de colonişti polonezi a venit din Polonia pe teritoriul localităţii Ruda în jurul anului 1848 din ţinutul Sanok. Ei au primit terenuri pentru gospodării, în majoritate acoperite de o deasă pădure de fagi. Această suprafaţă a aparţinut cândva mănăstirii Putna ca urmare a daniei făcute mănăstirii de voievodul Ştefan cel Mare în 1488. Pământurile acestea erau cunoscute sub numele de Vieşanii, de aici şi denumirea oficială a localităţii, utilizată de autorităţile române după primul război mondial. Cu timpul pământurile au fost achiziţionate de ţăranii români din localităţile apropiate, care totuşi au vrut să le vândă în sec. XIX.
Unii dintre urmaşii familiilor venite afirmă că înaintaşii lor au luat parte la revoltele ţărăneşti şi din această cauză s-au aflat în Bucovina. În ciuda lipsei de documente care să ateste irefutabil acest fapt, această ipoteză nu trebuie respinsă. Argument care vorbeşte în favoarea adevărului acestei informaţii este acela că anii în care a sosit Jakub Szela în Bucovina şi a grupului de colonişti polonezi coincid. Asemănătoare sunt şi principiile ce au stat la baza stabilirii lor în Bucovina cu cele ale emigrării ţăranilor din Galiţia care au participat la revoltele ţărăneşti. Trebuie de luat în considerare faptul că regiunea Sanok era adeseori locul desfăşurării revoltelor ţărăneşti.
În Ruda au sosit şi familii separat, nu întotdeauna direct din Galiţia, atrase de „pământul foarte roditor, unde apa nu lipsea, deşi adeseori era secetă”. Îl cumpărau ieftin de la ţăranii (din Costişa şi Frătăuţii Noi) care din cauză că pământul, ce trebuia lucrat, era departe preferau să îl vândă şi să cumpere în altă parte, chiar mai scump.
Următorul val de emigranţi are loc în anii 70 ai sec. XIX, condiţionat fiind de construirea căii ferate Lvov-Iaşi. Calea ferată trecea prin sat unde a apărut o gară cu numele de Ruda. O parte dintre lucrători s-au aşezat aici, muncind în continuare la calea ferată, iar unii achiziţionau şi pământ.
În anii 80 satul a fost întărit de un grup de meseriaşi (din împrejurimile localităţii Rzeszów) veterinari, negustori de cai şi ţărani. În scurt timp în sat a început să se resimtă lipsa pământului care a avut drept rezultat creşterea preţului acestuia. Investiţiile în cumpărarea de pământ erau considerate cele mai bune, conform unei zicale a locuitorilor: „inundaţiile, seceta şi războaiele trec, dar pământul va fi mereu”. Numeroase familii, în mod deosebit mai sărace vindeau tot şi plecau peste Ocean „după pâine”.
De-a lungul anilor, Ruda ducea o viaţă liniştită, abia în timpul primului război mondial a cunoscut greutăţile şi atrocităţile războiului. Aici a avut loc o sângeroasă bătălie între cavaleria Armatei Ţariste şi cea austriacă. Aceştia din urmă au învins, iar mai târziu pe câmpul de luptă s-a înălţat un monument al generalului austriac, comandantul armatei victorioase. Polonezii din Ruda, fiind cetăţeni austro-ungari, au luptat în armata austriacă, dar după sfârşitul primului război mondial o parte dintre ei au luptat în rândurile Legiunii lui Piłsudski pentru independenţa Poloniei, în timpul războiului cu bolşevicii. Toată comunitatea locală a dorit să ia parte la reconstruirea Poloniei, de aceea s-a organizat o strângere de fonduri în acest scop. Sumele adunate nu au fost impresionante, dar, dat fiind faptul că operaţiunile militare din timpul războiului au dus de cinci ori la devastarea satului, acestea au constituit pentru locuitorii Rudei un mare sacrificiu.
Viaţa de fiecare zi a polonezilor din Ruda în perioada interbelică
Majoritatea polonezilor din Ruda erau agricultori. Cea mai mare parte a gospodăriilor erau sensibil diferenţiate. Persoanele care posedau cel puţin câteva hectare de pământ nu trebuiau să caute surse de venituri suplimentare. Ceilalţi puteau să le găsească de ex. în mica distilerie ce aparţinea unui polonez pe nume Rudolf. În afară de aceasta, ţăranii puteau munci pe pământul lui Rudolf, unde se cultiva secară, cartofi necesari pentru producerea alcoolului. Alte locuri de muncă erau la cărămidăria unde s-a fabricat mai ales pentru reconstrucţia bisericii distruse în timpul războiului. În plus, oamenii găseau de lucru la calea ferată, iar cei care nu posedau pământ puteau munci la un proprietar polonez care în schimbul a cinci zile de lucru le dădea o căsuţă şi un petec de pământ. Locuri individuale de muncă erau asigurate de fierari, tâmplari şi dulgheri. Cei mai săraci îşi căutau de lucru dincolo de graniţă. Nu o dată se făceau datori pentru a pleca în Canada sau Statele Unite. Majoritatea se întorceau şi cu banii câştigaţi cumpărau pământ. Starea materială a locuitorilor din Ruda era relativ bună, şi aceasta rezulta din două motive de bază: posesiunea pământului şi posibilitatea unui câştig suplimentar.
Totuşi vieţii religioase şi naţionale a polonezilor din Ruda (în totalitate catolici) îl dădea Biserica, numită poloneză. Ruda avea propria-i biserică de la sfârşitul sec. XIX, unde, o dată pe lună, venea de obicei un preot polonez şi oficia duminica o slujbă. În celelalte duminici, cei din Ruda participau la liturghiile oficiate în Siret, aflat la 7 km. de Ruda.
Casa Polonă din Ruda era un important centru de cultură şi învăţământ, aceasta a luat naştere ca urmare a cumpărării unei şure de la un gospodar şi transformării ei în sediul organizaţiei de aici. Societatea de Lectură, care la început nu dispunea de o clădire separată şi, de cele mai multe ori, folosea casele puse la dispoziţie de cei dispuşi, de ex. Mraćka, Wójcika, cu timpul s-a mutat în Casa Polonă. Aici îşi desfăşurau activitatea o mică bibliotecă ce număra aprox. 50 de titluri în limba polonă.
Casa Polonă adăpostea şi Asociaţia de Tineret ce activa în cadrul filialei Uniunii Şcolare Polone. Activitatea acesteia se concentra în mare măsură pe învăţarea limbii polone. Pe lângă această instituţie culturală s-au organizat cursuri de agricultură şi pomicultură, iar pentru femei de croitorie, broderii, croşetat şi de conducere a gospodăriei, care se bucurau de un deosebit succes. Cursurile erau ţinute de profesoare de origine polonă. Una dintre ele i-a învăţat să cultive roşii. În 1934 s-a cumpărat pentru Casa Polonă un aparat de radio. Aceasta a condus la creşterea prezenţei locuitorilor din Ruda.
În anii 20 ai perioadei interbelice, şcoala şi-a îndeplinit doar parţial rolul său. Aceasta era în legătură cu legea învăţământului emisă de guvernul român. Până la izbucnirea primului război mondial, situaţia a fost încă bună, din păcate când mai târziu a fost repartizat un învăţător român, copiii nu au mai putut să înveţe în limba maternă. Situaţia s-a îmbunătăţit la începutul anilor 30, când în 1931 în Ruda s-a înfiinţat o filială a Uniunii Şcolare Polone, care s-a bucurat de o mare popularitate. O dovadă a acestui fapt era că din aprox. 400 de locuitori (incluzând copiii) 80 erau membri ai Uniunii. Deoarece nu aveau o clădire proprie, se întâlneau într-o casă. Organizaţia a reuşit să obţină acordul autorităţilor pentru introducerea în şcoala publică a limbii polone, într-o formă limitată, adică şase ore pe săptămână şi două ore de religie în limba polonă. Cu timpul, au fost aduşi învăţători polonezi din Cernăuţi sau Polonia.
Reemigrarea locuitorilor din Ruda
După al II-lea război mondial, numeroase familii au părăsit Ruda, repatriindu-se în Polonia. Cei mai mulţi au plecat cu transportul din 4 decembrie 1949, aprox. 20 de familii. Garnitura de tren număra 50 de vagoane. Pe lângă cei din Ruda au mai plecat doar câteva persoane din alte sate. Ei au putut lua toate bunurile mobiliare. Reemigranţii au căpătat 1 vagon pentru două familii, ca să transporte bunurile lor.
Călătoria a durat până la 12 decembrie 1949. În acest răstimp partea polonă a asigurat hrana, ajutor financiar şi îngrijire medicală. Traseul a fost înspre Bucureşti, prin Curtici, Ungaria, Cehoslovacia până la punctul Direcţie de Stat pentru Repatriere – Międzylas. Aici a avut loc repartizarea transportului. O parte din vagoane au fost dirijate spre Wrocław, iar restul spre Szczecin şi Gdańsk. Persoanele sau familiile întregi reîntoarse în ţară se îndreptau către locurile în care cineva din cei apropiaţi locuia deja. Cine nu avea pe nimeni se îndrepta cel mai des spre Lwówek. Repatrianţii aveau de ales între patru localităţi: Oleśna, PodgórskaLwówek, Pławna şi Lubomierz. În fiecare din ele îi aştepta pregătite căruţe cu care să-şi transporte bunurile la gospodăriile repartizate dinainte. Cel mai frecvent acestea erau gospodării părăsite cu câţiva ani mai înainte de către nemţi. Pe atunci, ele se aflau într-o stare foarte bună, ceea ce, fără îndoială, a uşurat noua lor gospodărire.
Polonezii din Ruda s-au acomodat repede în noile gospodării, făcând parte în scurt timp, din peisajul locurilor. În ciuda acestui fapt, dorul şi regretul după locurile natale ale Bucovinei au rămas vii. Ele rezultau, în principal, din aceea că au lăsat forţat gospodării mari, foarte valoroase şi că întâmpinau greutăţi din partea autorităţilor greutăţi în încercarea de a stabili contacte cu cei apropiaţi care au rămas în România.
Repatrierea polonezilor din Ruda a avut loc între anii 1946-1950, când peste o jumătate de locuitori a părăsit satul. În afară de cei plecaţi în Polonia erau mulţi care se mutaseră în oraş – la Rădăuţi, Suceava, Bacău etc., preponderent în căutarea serviciului. Totuşi, au păstrat legăturile strânse cu localitatea natală şi nu încetează s-o viziteze în perioada sărbătorilor, în special de ziua patronului bisericii din Ruda.
Ruda azi
În prezent în Ruda trăiesc 40-50 de familii poloneze (aprox. 120 de persoane). Majoritatea se întreţin din gospodării nu prea mari. Biserica Maici Domnului Regina Poloniei din anul 1909 a fost grav afectată în perioadă primului război mondial, refăcută în anul 1920, iar pe urma renovată pentru prima dată în anii 60 şi supusa renovării generală în 1992. Slujba duminicală este oficiată de preotul din Siretul vecin. În mica şcoală cu patru clase învaţă 14 copii şi 15 la grădiniţă. De puţin timp, lecţiile de limba polonă sunt conduse de surorile dominicane din Siret. Şcolile cu clasele V-VIII se află în localităţile vecine Baineţ şi Dorneşti şi în oraşele apropiate – Siret, Rădăuţi.
Preşedinte al Asociaţiei Polonezilor din Ruda, înfiinţată după 1990, a fost Johan Peter Babiaş, originar din Ruda, care a fost mulţi ani preşedinte al Uniunii Polonezilor din România şi deputat în Parlamentul României, mort în 2002. Din Ruda provine şi Antoni Linzmeier, primul deputat al diasporei poloneze la Parlamentul României în anii 1990-1992. În prezent, preşedintă a organizaţiei locale este tânăra învăţătoare Elia Luculescu, cu studii în Polonia.
Casa Polonă, care după război, a funcţionat ca şi Cămin Cultural sătesc, a fost dărâmată cu câţiva ani în urmă. În ziua de 2 mai 2004 a fost inaugurată festiv noua clădire a Casei Polone, construită din fondurile Senatului R.P. remise de către Asociaţia „Wspólnota Polska”.