• Română
  • Polski

Am vizitat mormintele celor apropiaţi

0

Am vizitat mormintele celor apropiaţi

1 noiembrie în biserica catolică este ziua Tuturor Sfinţilor. Sărbătoarea are rădăcinile în începuturile creştinismului. Deja în sec. IV, la 13 mai se sărbătorea ziua rugăciunilor pentru martirii care şi-au dat viaţa în numele credinţei. În anul 738 sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie, iar în 837 era nu doar amintirea martirilor, ci a tuturor sfinţilor.

Sărbătoarea din 2 noiembrie, după cea a Tuturor Sfinţilor este ziua rugăciunii pentru sufletele celor morţi – mai ales pentru cei care se află în purgatoriu. Sărbătoarea îşi are rădăcinile în vechiul obicei păgân al moşilor, descris, printre altele, în celebra dramă a lui Adam Mickiewicz. Slavii sărbătoreau moşii de două ori  pe an – primăvara la începutul lunii mai şi toamna la începutul lunii noiembrie. Elementul central a fost stabilirea contactului cu spiritele morţilor şi obţinerea bunăvoinţei lor. Pentru ca sufletele rătăcite să poată găsi drumul la casele lor, la răscruci se aprindeau focuri. În faţa caselor sau pe morminte se scotea mâncare (de obicei miere, hrişcă şi ouă), pentru ca sufletele rătăcitoare să se poată hrăni.

De obicei, în această zi se oferea pomană cerşetorilor, pentru ca în schimb aceştia să amintească pe cei morţi. La sfârşitul evului mediu, când treptat se răspândea creştinismul în Polonia, obiceiurile păgâne au fost interzise cu brutalitate de către Biserică. În locul moşilor cu timpul a fost impusă Ziua Morţilor care, în sec. XV, era deja cunoscută în toată ţara.

Atât în Polonia, cât şi în România catolicii sărbătoresc ziua Tuturor Sfinţilor în mod asemănător, timp în care îi vizitează pe cei apropiaţi în cimitire, se roagă pentru cei morţi şi aprind candele pe morminte. Este şi un prilej de întâlnire cu rudele cele mai apropiate şi cu prietenii. În fiecare an, în primele zile ale lunii noiembrie, după căderea serii, în cimitirele catolice poate fi admirată strălucirea miilor de lumini.

Mai multe fotografii…

 

Trad. Stanislava Iachimovschi

0%
Share.