Neîntrerupt din anul 2003, deci practic din momentul inițierii proiectului „Copiii Bucovinei”, în Bucovina au loc anual ateliere metodice pentru profesorii de limba polonă, educatori și învățători din școlile și grădinițele în care se predă limba polonă. Neîntrerupt, aceste ateliere sunt conduse de metodiști de la Centrul de Dezvoltare a Educației Poloneze din Străinătate din Varșovia – Centrul Didactic pentru Diaspora Poloneză din Lublin (ORPEG – PCN). De obicei atelierele sunt parte a Conferinței Metodice din cadrul proiectului „Copiii Bucovinei” care are loc în luna octombrie.
Toate s-au așezat corespunzător, așa că în acest an școlar am avut ocazia să găzduim atelierele de două ori: în octombrie 2017 și în iunie 2018. În zilele 8-10 iunie a.c. cu profesorii din Bucovina s-a întâlnit Małgorzata Małyska, metodist care colaborează cu ORPEG și a condus atelierele cu tematica: „Abordarea holistică în predarea limbii polone materne în clasele primare”.
Timp de mulți ani, o parte din ateliere au loc la Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului. Așa a fost și de această dată. Małgorzata Małyska a ținut o oră de limba polonă cu clasa a II-a, iar mai apoi ateliere cu profesorii. În zilele următoare atelierele au continuat la Casa Polonă din Suceava.
Atelierele reprezintă o întâlnire importantă și așteptată de către profesori. În fiecare an le pun pe gânduri, le dau un impuls pentru căutarea de noi forme de predare, pentru autoperfecționare. Este timpul dedicat muncii intensive, dar și o ocazie pentru discuții interesante și necesare în timpul liber, pe tema nevoilor educaționale ale copiilor în lumea modernă. Aceste întâlniri ciclice au permis metodiștilor care ne-au vizitat în toți acești ani să facă cunoștință cu specificul predării limbii polone în Bucovina și cu nevoile educaționale atât ale profesorilor, cât și ale elevilor, ceea ce face ca atelierele să fie eficace și îndreptate spre forme foarte concrete și conținuturi propuse în timpul lor.
Organizatorii atelierelor din iunie au fost: Uniunea Polonezilor din România, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, gazda atelierelor – Școala Gimnazială „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului și bineînțeles, Centrul de Dezvoltare a Educației Polone din Străinătate din Varșovia, care a făcut posibilă prezența metodistului la ateliere.
Trad. Iuliana Agneșca Dascălu