Bulai (sau în polonă Bulaj, Bułaj, Bulaje, Bułaje, rom. Bulai, Bulaia sau chiar Balaia în unele documente) – este un sat în comuna Moara, situat la câțiva kilometrii nord de Suceava, cândva locuit în exclusivitate de polonezi. În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, aici au sosit colonişti din împrejurimile localităţii Rzeszów (Robczyce şi Kolbuszowa), emigrând, probabil ca urmare a calamităţilor ce au afectat locurile unde au trăit până atunci, profitând de procesul de colonizare în curs de desfăşurare pe aceste meleaguri. Ei au reprezentat ultimul val de emigranţi polonezi în Bucovina. În afară de Bulai, ei s-au aşezat în satele Ruda (rom. Vicşani) şi Mihoveni.
Este greu de precizat câte familii s-au aşezat în Bulai. În lucrarea sa „Istoria polonezilor din Bucovina”, Emil Biedrzycki scrie: „Nu departe de Iţcani şi Suceava este situată colonia Bulaje (rom. Bulaia) numărând în anul 1910, 275 de suflete faţă de 122 în anul 1890”. Datele din 1910 sunt rezultatele ultimului recensământ general austriac, în care apare evident numărul de 275 de persoane de origine poloneză, acesta referindu-se la întreaga comună Bosanci, în alcătuirea căreia intra atunci colonia Bulai, dar şi de ex. Mihoveni sau Liteni. Şi în perioada interbelică Moara (deci şi Bulai) reprezenta o parte din comuna Bosanci. Comuna Moara ca unitate administrativă separată datează din anul 1950.
Recensământul general din decembrie 1930 precizează că numărul polonezilor din județul Suceava este de 3311, din care în comuna Bosanci 602. Recensământul din 1955 nu lua în considerare naţionalitatea, în schimb cel din 15 martie 1966 dă cifra de 2850 polonezi în județul Suceava, din care în Bosanci – 2, Mihoveni – 37, Liteni – 1, Frumoasa – 26, Moara Nică – 71, Sfântu Ilie – 18, Bulai – 150. Scăderea numărului de polonezi, în raport cu situaţia de dinainte de cel de Al II-lea Război Mondial a fost determinată de repatriere. La primăria din Bosanci se află o listă a polonezilor din Bulai repatriaţi în ziua de 4 iunie 1947 care cuprinde 46 de nume, cu specificarea numărului de persoane însoţitoare şi informaţii privitoare la terenul lăsat, la averea mobilă şi imobilă. Conform documentelor, 201 persoane au părăsit atunci localitatea Bulai. După datele din 1967, oferite de Biedrzycki, în Bulai trăiau aprox. 85 de familii (320 de persoane). La 23 martie 1995 a fost înfiinţată pentru scurt timp, o parohie, paroh fiind preotul polonez Jacek Strzelecki. Ea număra atunci 322 de credincioşi. Evidenţa ţinută de pr. Strzelecki oferă un număr de 320 de persoane (75 de familii).
În anul 1906, în Bulai a luat fiinţă prin eforturile Societăţii Şcolilor Populare din Cernăuţi, o şcoală cu două clase. În anul 1929 ea număra 47 de elevi. În anii 1928-1930, locuitorii satului, cu forţe proprii, au ridicat o şcoală. Terenul, curtea şi grădina, în total peste 2 ha., au fost donate de unul dintre gospodari, Franciszek Szczęch. Învăţători în Bulai au fost mai ales polonezi. După război, limba polonă s-a învăţat în noua şcoală românească Şcoala Generală din Moara Nică. Vechea şcoală construită de polonezi a fost desfiinţată, iar clădirea în prezent, este proprietatea unui gospodar român. Din 1992 copiii învaţă din nou limba maternă polonă. Atunci a venit din Polonia ca să predea limba polonă Małgorzata Iwaniec care a lucrat aici cel mai mult dintre toți profesorii care i-au urmat până astăzi, delegate fiind la ora actuală de Centrul pentru Dezvoltarea Educației Poloneze din Străinătate (ORPEG).
Din 1903, când la Suceava a luat fiinţă Societatea Polonă de Ajutor Frăţesc şi de Lectură locuitorii satului Bulai luau parte la acţiunile organizate de aceasta. Chiar înainte de război, aceştia au hotărât să construiască o biserică. Viaţa religioasă de până atunci se concentra în jurul unei mici capele din lemn unde se oficiau şi slujbe religioase cu participarea credincioşilor din Suceava care, în anii ʼ30 ai sec. XX, veneau aici în luna mai, la slujbele închinate Sfintei Maria. Dar războiul a întrerupt realizarea proiectului de construire a unei biserici şi de lărgire a şcolii. Biserica a fost înălţată abia în anul 1984. În anul 1997 a fost reactivată Asociaţia Polonezilor de Ajutor Frăţesc al cărui preşedinte este, de la începuturi până astăzi, Tadeus Biseada. Este una dintre filialele Uniunii Polonezilor din România.
Polonezii din Bulai activează în propria lor Casă Polonă. Aceasta a fost construită de Uniunea Polonezilor din România și inaugurată oficial cu ocazia Zilelor Culturii Polone, la 24 august 2023. Este situată pe un teren de 5000 m2, care este proprietatea Uniunii Polonezilor din România. Suprafața utilă a acesteia este de 1428,35 m2. La parterul clădirii se află o sală pentru aproximativ 220 de persoane, bucătărie, vestiare și toalete, la primul etaj se află o sală pentru ansamblul folcloric și patru camere de oaspeți, iar la mansardă se află o sală pentru bibliotecă și predarea limbii polone, precum și birouri. În fața clădirii sunt planificate 60 de locuri de parcare, iar alături se află un teren de sport.
De curând a fost înființat și un ansamblu folcloric de copii condus de Cristina Maria Albu, inspector pentru limba maternă polonă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
40 de ani de existenţă a bisericii cu hramul „Sf. Maximilian Maria Kolbe”
Istoria satului Bulai are frumoase tradiţii de conservare a spiritului polonez, întotdeauna, legate indisolubil de credinţă şi biserică. Coloniştii polonezi din Bulai au aparţinut parohiei Suceava. Ca semn al credinţei şi catolicismului au construit și o capelă mică, pe malul lacului, unde se adunau la slujbe, în mod deosebit, în lunile închinate Preasfintei Fecioare Maria. O mare dorinţă a locuitorilor din Bulai a fost aceea de a construi propria lor biserică. Prima încercare datează din anii 1925-1930, când s-au strâns bani pentru construcţia bisericii şi a fost pregătită o parte din materiale. Biserica urma să se ridice pe terenul obţinut de la autorităţile laice lângă şcoala generală. Începerea construcţiei bisericii era prevăzută pentru anul 1931. Între locuitorii din Bulai au intervenit neînţelegeri în privinţa amplasării bisericii, ceea ce a îngreunat începerea construcţiei, iar mai apoi au dus la renunţarea la proiect.
Parohul de atunci al Sucevei, pr. Otto Schmegner a reuşit doar să sfinţească locul. După terminarea celui de-Al II-lea Război Mondial, atât banii, cât şi materialele pregătite s-au pierdut, în consecinţă ideea construcţiei bisericii a fost amânată. În anul 1967, parohul din Suceava, pr. Johann Proschinger a reaprins în locuitorii din Bulai dorinţa de a construi propria lor biserică. 15 ani mai târziu acest proiect va fi realizat, noua biserică fiind amplasată în cimitirul catolic. Terenul cimitirului a fost obţinut în anul 1932 de la o familie din Ilişeşti. În anul 1981 pr. Johann Proschinger a intervenit la autorităţile județului Suceava cu cererea de a aproba construirea unei capele în cimitirul din Bulai. Un an mai târziu, pr. Proschinger a trecut la procurarea de materiale pentru construcţia capelei. Materialele au fost cumpărate din fondurile parohiei din Suceava, precum şi din donaţiile celor ce îl cinstesc pe Sf. Anton de Padova.
Construcţia bisericii a început în primăvara anului 1982, iar doi ani mai târziu a avut loc consacrarea mult aşteptatei biserici din Bulai. În ziua consacrării – 7 august 1984, biserica a primit hramul Sfântului Maximilian Maria Kolbe. Consacrarea bisericii a fost oficiată de Excelenţa Sa episcopul Petru Gherghel, ordinarius-ul de atunci şi actualul episcop emerit al diecezei de Iaşi. După căderea sistemului totalitar, locuitorii din Bulai au dorit să aibă parohul lor. Legat de aceasta, la 1 iulie 1995, prin decret episcopal s-a înfiinţat aici o nouă parohie, iar primul paroh a fost pr. Jacek Strzelecki din Polonia, pentru scurt totuşi, căci în curând avea să fie numit paroh în Soloneţu Nou şi capelan al polonezilor bucovineni. Din anul 2008 comunitatea din Bulai are din nou parohie proprie. A fost numit atunci paroh pr. Iulian Ceobanu care a slujit în această comunitate până în anul 2020. Actualul paroh al bisericii „Sf. Maximilian Maria Kolbe” din Bulai este pr. Ionuț Pal.