• Română
  • Polski

Cetina de Brad

0
În ziua de 27 decembrie a avut loc a IX-a ediţie a festivalului obiceiurilor populare cu titlul Cetina de Brad organizat de către Şcoala Generală din Pârteştii de Sus sub conducerea directorului ei Marcel Cojocaru.
La manifestare, pe lângă copiii din satele comunei Cacica, au luat parte şi ansambluri de colindători din localităţile învecinate: Cajvana, Comăneşti, Pârteştii de Jos.
În mod deosebit, a plăcut publicului evoluţia grupului de elevi de la Grupul Şcolar din Cajvana care în vechi şi autentice costume populare a prezentat obiceiuri unice păstrate doar în localitatea lor.
Copiii de la Şcoala Generală din Pârteştii de Jos s-au evidenţiat prin costume şi au prezentat dansul urşilor, iar elevii şcolii din Pârteştii de Sus prin soliştii talentaţi şi frumoasele dansuri. Şcoala Generală din Cacica a prezentat colinde şi obiceiuri ale celor trei naţionalităţi care alcătuiesc grupul: română, polonă şi ucraineană. Elevii din Soloneţu Nou au pregătit colinde poloneze şi dansuri populare.
Oaspete special al festiovalului a fost grupul tinerilor artişti de la Casa de Cultură din Gura Humorului condus de cunoscuta cântăreaţă Maria Macovei. Grupul a prezentat colinde, cântece populare bucovinene precum şi vechiul dans bucovinean numit Jocul Babelor.
În încheiere au evoluat două ansambluri folclorice cunoscute în comuna Cacica: „Sołonczanka” din Soloneţu Nou şi „Pădureţul” din Pârteştii de Sus.
Toţi participanţii festivalului au primit premii individuale, iar ansamblurile diplome şi statuia festivalului.
Share.