Pentru a zecea oară s-au întâlnit polonezii bucovineni ca să colinde împreună. Gazdă a întâlnirii de anul acesta – ca în urmă cu zece ani – a fost ansamblul „Jodełki” din Żagań. Iniţiativa colindatului bucovinean a lui Mirosław Delost a nimerit pe un teren fertil. Bucovinenii iubesc întâlnirile şi cântul împreună, iar perioada Crăciunului îi introduce în atmosfera familială şi de sărbătoare. Deci, încăodată, s-au întâlnit nu doar cei ce s-au născut în Bucovina, dar şi urmaşii lor, născuţi deja aici, în Polonia, pentru a cânta împreună colinde şi pastorale şi pentru a se întâlni şi a evoca timpurile trecute, dar şi pentru a planifica noi acţiuni.
Vremea ca de toamnă din ziua de 10 ianuarie din Polonia apuseană a uşurat călătoria ansamblurilor venite, mai ales celor care au sosit de departe. La cea de a X-a ediţie a Colindatului Bucovinean s-au întâlnit 14 ansambluri. Din Silezia Inferioară: cel mai vechi ansamblu muntenesc bucovinean – Ansamblul de Cântece şi Dansuri al Muntenilor Czadca „Pojana” din Piława Dolna şi Ansamblul de Cântece „Podgrodzianki” din Raciborowice Dolne, Ansamblul „Echo Bukowiny” din Lubań şi Teatrul Muntenesc de Cântece „Dunawiec” din Zbylutów. Mai aproape au avut locuitorii voievodatului Lubusk care, într-o aproape o oră au putut ajunge la Żagań: Ansamblul „Serce Bukowiny” din Nowogród Bobrzański, Ansamblul Muntenilor Czadca „Dolina Nowego Sołońca” din Złotnik, Zespół „Stanowianie” din Stanowa, Ansamblul „Rosa” din Drągowina. Două ansambluri „Watra” şi „Mała Watra” au sosit din Brzeżnica, iar din Wichów Ansamblul Muntenilor Czadca „Wichowianki”, Ansamblul de Cântece și Dansuri al Muntenilor Czadca „Źródelko”precum și capela „Syrba”. Ansamblul „Jodełki” din Żagań a urat tuturor bun venit.
Întâlnirea a început cu recitarea rozariului în memoria decedaţilor din ansamblurile bucovinene şi a primului capelan al bucovinenilor din Polonia – preotul Michał Zielonka. După rozariul rostit de toţi, a început liturghia solemnă oficiată de pr. Marek Chociej şi pr. Jerzy Najdek care, în predica sa, a îndemnat la respectarea tradiţiilor, mai ales sărbătorirea hramului unită cu colindatul. După liturghie, parohul a dat citire decretului pr. arhiepiscop Stefan Regmunt privind numirea pr. Jerzy Najdek în funcţia de capelan al muntenilor Czadca din Bucovina. În biserica nu prea mare cu hramul Vizitarea Preasfintei Feciare Maria din Żagań demult nu s-au auzit atâţia munteni cântând din toată inima care au condus rugăciunea tuturor, procesiunea cu daruri, vocea a doua, uneori a treia apărută spontan. Aceasta i-a uimit mai ales pe străinii veniţi la liturghie. Căci colindatul bucovinean, ca în fiecare an, a avut caracter deschis. La această manifestare au fost invitaţi vecini, cunoscuţi.
După liturghie, toţi s-au îndreptat către cazinoul militar, unde regalul a fost pregătit de elevii clasei de gastronomie de la Grupul Şcolar Postliceal din Iłowa, lângă Żagań. Cântecul „Buki, moje buki…” a fost începutul următoarei părţi a întâlnirii. Mai întâi, s-au adresat reciproce urări de opłatek, pe urmă au fost invitate pe scenă, pe rând, ansamblurile care au cântat câte două colinde. Câteodată, ansamblurile au prezentat un cânt frumos dramatizat, ca în timpul executării pastoralei „Bracia, patrzcie jeno” cu voci de bărbaţi şi femei. Adeseori, la acest cânt s-au alăturat spectatorii care cunoşteau colindele şi pastoralele interpretate. Deosebit de emoţionant a răsunat colinda „Lulajże, Jezuniu” cântată la sfârşit de o fetiţă. Întâlnirea a fost nu doar un prilej de a cânta, de a se întâlni cu familia, prietenii, ci şi de a petrece plăcut o după amiază de sâmbătă.
Colindatul împreună s-a încheiat cu mulţumirile aduse tuturor celor ce au venit la a X-a ediţie a Colindatului Bucovinean precum şi organizatorilor şi sponsorilor, printre aceştia Conducerea raionului Żagań şi Primarul oraşului Żagań.
Trad. St. Iachimovschi