• Română
  • Polski

Festivalul Bucovinean al Colindelor

0

După ce în decembrie 2015 a debutat cu prima ediție, pe data de 26 decembrie 2016 a avut loc cea de a II-a ediție a Festivalului Bucovinean al Colindelor. Gazda acestui festival a fost biserica romano-catolică „Coborârea Duhului Sfânt” din satul Solonețu Nou. La prima ediție, Uniunea Polonezilor din România a decis să aducă la lumină o veche tradiție poloneză, cea a colindatului, urmând ca și anul acesta în cadrul festivalului să se mențină această tradiție.

Crăciunul este o sărbătoare foarte importantă pentru creștini, este un timp al bucuriei, al păcii și al liniștii sufletești. Colindatul este un element inseparabil al acestuia. În comunitățile poloneze din Bucovina, asemenea vecinilor noștri români, începând din ajunul Crăciunului și până în ziua de Anul Nou, copiii, tinerii și adulții merg cu colinda prin sat, vestind astfel Nașterea Domnului. În copilăria mea, când mergeam la colindat, nu aveam niciodată sentimentul că merg din obligație. Învățam colindele la biserică și plecam la colindat de plăcere și de bucurie. Nici nu știam foarte multe colinde. Prin ceea ce colindam, aduceam lumii vestea: „Cristos se naște”!. Locuitorii nu aveau preferințe. Aveau poarta deschisă pentru fiecare colindător. Se întâmpla adesea să venim după niște copii care au cântat aceeași colindă. Însă oamenii ne ascultau ca și când era pentru prima oară când o auzeau. Toți copiii colindau. Era o adevărată bucurie în Ajun. Nu era doar miros de mâncăruri specifice Crăciunului, era liniștea sufletească a celor care așteptau venirea lui Isus pe lume.

Nici până în ziua de astăzi, obiceiul colindatului nu s-a pierdut. În fiecare an, după încheierea slujbei de seară care vestește Nașterea lui Cristos, tinerii se strâng și merg la colindat prin sat. Drept urmare, Festivalul Colindelor Bucovinene a fost creat pentru a nu se pierde acest obicei.

În cea de-a doua zi a Sărbătorii Nașterii lui Cristos, în biserica din Solonețu-Nou au răsunat colindele a opt coruri ale bisericilor romano-catolice din decanatul de Bucovina (corurile bisericilor catolice din: Solonețu Nou, Cacica, Moara, Suceava, Poiana Micului, Rădăuți, Siret, Pleșa și Vicșani), corul greco-catolic „Maidancek” al parohiei Cacica și corul Forumului Democrat German din Câmpulung Moldovenesc. Au fost interpretate câte două colinde de fiecare cor, în limba polonă, română, ucraineană și germană.

După încheierea festivalului, toți participanții s-au deplasat la Casa Polonă din Solonețu Nou, unde a avut loc împărțirea cu opłatek, obicei care își are originea în ritualul împărțirii pâinilor care datează din primele veacuri ale creștinismului. Mons. Ionuț Paul Strejac a binecuvântat oplatele și a vorbit despre însemnătatea pâinii în viața oamenilor, precum și despre importanța credinței în întreaga lume. Apoi, participanții și-au adresat urări cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou și au gustat din bucatele pregătite cu acest prilej. De asemenea, firma S.C. Tymbark Maspex România a sponsorizat această acțiune cu produsele sale.

Tot în cadrul acestor manifestări au fost premiate următoarele eleve din ciclul liceal: Maria Antonina Drosceac, Cristina Iuliana Marculeac și Mariana Gertruda Marculeac, pentru rezultatele excelente dobândite în anul școlar 2015/2016, pentru rezultatele obținute la etapa națională și internațională a olimpiadei de limbă și literatură polonă, pentru concursul de ortografie și concursurile de recitare precum și pentru implicarea lor activă în viața diasporei. Marele premiu acordat Mariei Antonina Drosceac a fost finanțat de către Ambasada R.P. la București, iar ES ambasadorul Marcin Wilczek a acordat fiecărei premiante o diplomă cu această ocazie. Premiile și diplomele au fost înmânate elevelor de către președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher și Victoria Longher, deputat în Parlamentul României din partea minorității polone.

Text și foto: Ierzynka Michalina Budaș

Share.