• Română
  • Polski

Festivalul „La ieslea Domnului”

0

Sâmbătă, 14 decembrie 2019, a avut loc a XVII-a ediție a Festivalului „La ieslea Domului” care se desfășoară în fiecare an la Solonețu Nou în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului.

Cultivarea tradiției pregătirii ieslei în perioada premergătoare a Crăciunului a fost încurajată de Sfântul Părinte în scrisoarea apostolică „Admirabile signum”, semnată pe 1 decembrie 2019 la Greccio, despre semnificația și valoarea ieslei. „Minunata imagine a ieslei, atât de dragă creștinilor, stârnește mereu încântare și uimire. Reprezentarea evenimentului nașterii lui Isus echivalează cu vestirea, cu simplitate și bucurie, a misterului Întrupării Fiului lui Dumnezeu. De fapt, ieslea este ca o Evanghelie vie, care se revarsă din paginile Sfintei Scripturi. În timp ce contemplăm scena Nașterii Domnului, suntem invitați să pornim, în mod spiritual, la drum, atrași de umilința Aceluia care s-a făcut om pentru a întâlni pe fiecare om. Și descoperim că El ne iubește atât de mult încât se unește cu noi, pentru ca și noi să ne putem uni cu El”.

În localitatea Greccio din Italia se află sanctuarul ieslei. Tocmai aici sf. Francisc de Assisi a introdus obiceiul amenajării ieslei cu ocazia Ajunului Crăciunului. Amenajarea ieslei a avut loc pentru prima dată pe 24 decembrie 1223. Ieslele prezentau istoria nașterii lui Isus la Betleem și a complotului lui Irod. La început figurina Pruncului, a Mariei, a lui Iosif, a celor trei crai și altele erau statice. Apoi, în locul lor au fost introduse marionete. Cu timpul ieslea „a devenit reală” adoptând astfel forma scenetelor care au fost introduse în afara bisericilor, iar conținutul lor a fost îmbogățit cu elemente populare.

În ediția din acest an au participat preșcolari și elevi din Solonețu Nou, Baineț, Moara, Siret, Poiana Micului, Cacica, Păltinoasa, Suceava, precum și liceenii ce învață la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, însoțiți de profesori, părinți și bunici.

Evoluția fiecărei grupe, fie că au interpretat din sceneta Nașterii Domnului, fie că ne-au colindat, ne-a introdus pe noi cei prezenți în atmosfera apropiatelor sărbători și a amintit cât de importantă este menținerea tradiției.

Domnul Ghervazen Longher – președintele Uniunii Polonezilor din România a precizat că „aceste scurte scenete din grajdul din Betleem ne apropie prin intermediul acestui adevăr care de peste 2000 de ani a devenit Trup și a locuit printre noi. De 17 ani Uniunea Polonezilor din România sprijină această frumoasă tradiție”.

La Festivalul „La ieslea Domului” au fost prezenți atât inspectorul pentru limba polonă în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Cristina Maria Albu cât și Consulul R.P. la București, Andrzej Kalinowski care a afirmat că este foarte bucuros că a ajuns la Suceava și participă la festivalul „La ieslea Domnului”. În prag de sărbători a transmis tuturor participanților și polonezilor din Bucovina sărbători fericite alături de cei dragi, cu multă pace, bucurii și împliniri în noul an.

Un moment deosebit din timpul festivalului a fost și gestul doamnei deputat Victoria Longher, care a oferit un frumos aranjament floral surorii dominicane din Siret, Joanna Maksim, care în 2019 a împlinit 18 ani de activitate în România, mulțumindu-i pentru tot ce a făcut pentru copiii noștri din Siret și Vicșani în decursul acestor ani, pentru frumoasa colaborare, implicare și sprijinul oferit în tot acest timp.

La finalul reprezentațiilor, doamna deputat a mulțumit tuturor copiilor pentru participare, profesorilor, preoților și surorilor pentru pregătirea elevilor și le-a adresat urări de sărbători tuturor celor prezenți.

Alina Valentina Marcu

Foto: Iuliana Agneșca Dascălu

Share.