Uniunea Polonezilor din România a luat fiinţă în București la 16 martie 1990 sub denumirea Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” din iniţiativa unui grup de polonezi din Bucureşti. În prezent cuprinde 14 organizații locale, iar sediul uniunii se află în Casa Polonă din Suceava construită în anii 1903-1907 şi redobândită de către polonezi, după anii comunismului, în anul 1996.
Uniunea Polonezilor din România este reprezentată în Parlamentul României de un deputat ales prin vot. Președintele Uniunii Polonezilor din România, precum și Biroul executiv sunt aleși în cadrul Congresului Uniunii Polonezilor din România.
Uniunea Polonezilor este singura organizaţie a polonezilor din România. Ea cuprinde comunităţile poloneze din Bucovina, din satele județului Suceava, precum şi polonezii răspândiţi în ţară care locuiesc în marile oraşe precum București, Constanța, Iași etc. Uniunea activează, în principal, în scopul păstrării şi cultivării tradiţiilor, învăţării limbii polone, menţinerii legăturilor cu Polonia şi manifestă grijă faţă de comunităţile poloneze din România.
În România există 20 de minorităţi naţionale şi etnice: albanezii, bulgarii, croaţii, cehii, grecii, macedonenii, germanii, armenii, polonezii, romii, ruşii lipoveni, rutenii, sârbii, slovacii, tătarii, turcii, ucrainenii, ungurii, italienii și evreii. Lipsa unei legi a minorităţilor naţionale face ca drepturile minorităţilor şi garantarea respectării lor să fie stabilite de Constituţia României (în primul rând în art. 6, Dreptul la identitate, aliniatele 1 şi 2), precum şi actele internaţionale din domeniu ratificate de România.
În componenţa Consiliului Minorităților Naționale, în prezent, sunt 19 organizaţii: Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Bulgarilor din Banat – România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Elenă din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Polonezilor din România, Partida Romilor Pro-Europa, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Democrată Maghiară din România, Asociaţia Italienilor din România „RO.AS.IT.”, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
Consiliul Minorităţilor Naţionale a luat fiinţă în 1993 ca organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, coordonat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar scopul lui principal este menţinerea legăturilor cu organizaţiile minorităţilor naţionale. Consiliul sprijină activitatea organizaţiilor minorităţilor naţionale care au reprezentant în Camera Deputaţilor, analizează şi prezintă Guvernului prin intermediul Departamentului pentru Relaţii Interetnice propuneri de îmbunătățire a funcționării organizaţiilor minorităţilor naţionale, a învăţării limbilor materne, a vieţii culturale şi sociale a minorităţilor, precum şi reflectarea imaginii şi problemelor minorităţilor în mass-media. În cadrul Consiliului funcţionează 6 comisii: Comisia pentru cultură, culte și mass-media, Comisia pentru probleme financiare, Comisia pentru legislație și administrație publică, Comisia pentru învățământ și tineret, Comisia pentru probleme sociale și economice, Comisia pentru relații cu societatea civilă și organisme internaționale. În componenţa lor intră câte trei reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale reprezentate în Parlamentul României.
În ianuarie 1997 a fost înfiinţat Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale condus de un ministru delegat pe lângă primul-ministru care asigură „reprezentarea, la cel mai înalt nivel a Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, în relaţie cu organizaţiile administraţiei publice”. Între anii 2001-2003, sub denumirea Departamentul Relaţiilor Interetnice, a funcţionat în cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, fiind condus de un secretar de stat, iar din iunie 2003 a revenit în subordinea primului-ministru, fiind coordonat de un ministru delegat de Secretariatul General al Guvernului. În fruntea lui stau, de asemenea, un secretar de stat şi doi subsecretari de stat nominalizaţi de primul-ministru.
Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor este format în prezent din 18 deputaţi (în afară de reprezentanţii Uniunii Democrate Maghiare din România care formează propriul grup parlamentar, cu 30 de parlamentari). Candidaţii din partea organizaţiilor minorităţilor naţionale pentru Camera Deputaţilor participă la alegerile parlamentare pentru un mandat de deputat cu un prag redus de alegere conform art. 4.2 din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului „Organizațiile cetățenilor aparținând unei minorități naționale definite potrivit alin. (1), legal constituite, care nu au obținut în alegeri cel puțin un mandat de deputat sau de senator au dreptul, împreună, potrivit Art. 62 alin. (2) din Constituție, la un mandat de deputat, dacă au obținut, pe întreaga țară, un număr de voturi egal cu cel puțin 10% din numărul mediu de voturi valabil exprimate pe țară pentru alegerea unui deputat”.
Uniunea Polonezilor din România este membră a Consiliului Minorităţilor Naţionale de la înfiinţarea lui. Uniunea a luat fiinţă din iniţiativa unui grup de polonezi din Bucureşti. Preşedintă a fost aleasă atunci Xenia Grabska-Stoica, iar vicepreşedinţi Andrei Răuţă şi Mihai Rainer. La început s-a concentrat pe probleme organizatorico-administrative – a fost găsit un sediu (mai întâi pe str. Bălcescu, ulterior pe str. Calderon, după care s-a obţinut actuala reşedinţă de pe str. Mogoș Vornicul), au fost desemnate comisiile, s-a făcut cunoscut publicului existenţa organizaţiei poloneze în România, au fost căutaţi sponsori şi oameni de bine care au putut să ajute financiar organizaţia, iar din 1991 a început editarea ziarului bilingv, „Polonus”. „Poate am activat puţin spectaculos pentru ochii străinilor, dar, inflexibil, pas după pas, învingând greutăţi mai mici sau mai mari şi învăţând singuri să desfăşurăm o activitate socială” – îşi amintea după 15 ani, preşedinta de atunci, Xenia Grabska-Stoica. Această intransigenţă şi munca organizatorică, nu tocmai uşoară, a grupului de polonezi foarte implicați din capitală au marcat începutul organizaţiei federative poloneze de astăzi din România. Până astăzi, organizaţia din Bucureşti a rămas foarte activă şi desfăşoară diferite activităţi.
Pe 20 mai 1990 a fost înfiinţată Asociaţia Polonezilor din Suceava. Preşedintele ei a fost Antoni Rojowski care activa încă dinainte de cel de Al-Doilea Război Mondial în Asociaţia de Ajutor Frăţesc şi Biblioteca Poloneză – organizaţie înfiinţată la Suceava în 1903.
La Congresul Uniunii Polonezilor din România care a avut loc la Suceava în zilele de 13-14 aprilie 1991, cu participarea asociaţiilor nou-înfiinţate în Bucovina, Antoni Rojowski a fost ales preşedinte. În scurt timp sediul Uniunii Polonezilor din România a fost mutat la Suceava. Antoni Rojowski – foarte implicat în crearea structurii organizatorice şi stabilirea relaţiilor cu autorităţile, organizaţiile şi instituţiile din Polonia, a fost preşedinte până la moartea sa în anul 1994. În perioada comunistă el a fost cel care a salvat de la distrugere și confiscare drapelul și cartea de onoare a Asociației de Ajutor Frățesc, păstrându-le intacte ascunzându-le în podul casei sale sub acoperiș.
În anii 1990-1992, primul deputat din partea minorităţii poloneze în Parlamentul României a fost Antoni Lintzmaier.
Următorul președinte, timp de două legislaturi – Jan Piotr Babiasz (1994-2002) a fost în acelaşi timp şi deputatul minorităţii poloneze. Vicepreşedinţii uniunii au fost: până în anul 1999 Wilhelm Jakimowski, iar după moartea lui, Stanislawa Jakimowski şi Bogdan Polipciuc.
Jan Piotr Babiasz a fost o personalitate bine cunoscută şi stimată, apreciat atât de autorităţile române, cât şi de cele poloneze. A întărit poziţia minorităţii poloneze, contribuind în mod considerabil la imaginea ei pozitivă atât în România, cât şi în Polonia. După moartea lui în 2002, în timpul celui de al IV-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România, preşedinte a fost ales Ghervazen Longher, iar vicepreşedinţi Bogdan Polipciuc şi Cazimir Longher (decedat în anul 2020). Această structură de conducere a fost confirmată de către următoarele Congrese ale Uniunii Polonezilor din România până la Congresul din anul 2018. La Congresul din 2010 a intervenit o modificare importantă în organizarea Uniunii Polonezilor din România în sensul în care toate organizațiile locale cu personalitate juridică au fost absorbite de către uniune, aceasta rămânând singura organizație care reprezintă interesele minorității poloneze din România. La congresul din anul 2018 structura de conducere s-a modificat prin apariția funcției de prim-vicepreședinte. Noua structură de conducere votată de Congres fiind formată din Ghervazen Longher – președinte, Victoria Longher – prim-vicepreședinte, iar vicepreședinți Bogdan Polipciuc și Cazimir Longher. O altă modificare care a intervenit a fost faptul că durata mandatului președintelui al Consiliului de Conducere al Uniunii și al Biroului Executiv a fost modificată de la 4 la 5 ani.
În aprilie 2002, Ghervazen Longher a fost desemnat de conducerea Uniunii deputat al comunității poloneze în Camera Deputaţilor. După alegerile din noiembrie 2004 acesta a început a doua legislatură în calitate de deputat. Ulterior a mai fost ales deputat pentru alte două mandate în perioada 2008-2016. În legislatura 2016-2020 uniunea a fost reprezentată în Parlamentul României de Victoria Longher. În prezent deputatul Uniunii Polonezilor din România este Ghervazen Longher.
Începând cu alegerile locale din 2004, în două consilii locale – Mănăstirea Humorului şi Cacica – au fost aleși consilieri care au participat la alegeri pe listele Uniunii Polonezilor din România. Până în prezent la toate alegerile organizate Uniunea a avut consilieri locali aleși pe listele sale în comuna Mănăstirea-Humorului și comuna Cacica.
Ulterior, la sugestia Departamentului pentru Relaţii Interetnice de pe lângă Consiliile Judeţene au fost infiinţate posturi suplimentare pentru consilierii care reprezintă minorităţile naţionale. În Consiliul Judeţean din Suceava a intrat câte un reprezentant al minorităţii polone şi ucrainene.
Minorităţile naţionale din România constituie 11% din populaţia ţării. Numărul polonezilor nu depăşeşte 0,1% conform recensământului populaţiei din 1990. Recensământul general din 7 ianuarie 1992 a înregistrat un număr de 4232 de persoane de etnie poloneză (din care 2778 în judeţul Suceava), iar cei care consideră limba polonă, limbă maternă – 3047 de persoane. În schimb, recensământul din 18-27 martie 2002 a stabilit numărul persoanelor de etnie poloneză la 3559 (din care 2609 în judeţul Suceava), iar cei care folosesc limba polonă ca limbă maternă – 2604. La recensământul din 20 octombrie 2011 s-a înregistrat un număr de 2543 de persoane de etnie poloneză (din care 1922 în județul Suceava), iar cei care consideră limba polonă, limba maternă – 2079. De multe ori conducerea Uniunii a declarat că acest număr al diasporei polone ar trebui dublat.
În prezent sunt 14 organizații locale: Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Suceava, Siret, Rădăuţi, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Pleşa, Poiana Micului, Păltinoasa, Gura Humorului, Moara. Sediul Uniunii Polonezilor din România, din 1991, este Casa Polonă din Suceava.
Construită între anii 1903-1907 prin strădania membrilor Asociaţiei de Ajutor Frăţesc şi Bibliotecii Polone, a fost naţionalizată la jumătatea anilor ’50 ai sec. XX. Efortul îndelungat pentru retrocedarea ei a fost încununat abia în anul 1996 când a fost înapoiată minorităţii poloneze, conform deciziei judecătoreşti. Case Polone funcționează la Suceava, Vicşani, Soloneţu Nou, Cacica, Poiana Micului, Pleșa şi Păltinoasa, iar în București, Iași, Rădăuți și Siret sunt sedii. Viaţa poloneză se desfăşoară în jurul lor. Sunt locuri de întâlniri şi activităţi ale comunităţilor locale, iar prin faptul că le aparţin, constituie un fel de simbol. E bine de menţionat că tocmai existenţa Caselor Polone influențează activitatea fiecărei comunităţi. Pentru aceasta, unul din obiectivele principale pentru conducerea actuală a Uniunii este crearea Caselor Polone în localităţile unde ele nu există, de exemplu în Moara și recondiționarea celor existente unde este necesar.
Legislaţia română reglează în mod favorabil problema învăţării limbilor materne sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Limba polonă ca limbă maternă este predată în număr de 3-4 ore pe săptămână pentru clase/grupe aparţinând minorităţilor naţionale care învaţă în şcolile cu predare în limba română. În această situaţie în clasele I-IV, numărul orelor de limbă maternă este de 4 ore pe săptămână, iar în clasele V-XII, 3 ore cu posibilitatea predării materiei Istoria şi tradiţiile minorităţilor la clasele VI-VII, o oră pe săptămână.
După perioada comunistă, în mod organizat şi fără întrerupere, limba polonă, ca limbă maternă, este predată în România (mai precis în judeţul Suceava) de la începutul anilor ’90 ai sec. XX.
În anul 2007, în timpul vizitei în România, Mareșalul Senatului Republicii Polone de atunci, Bogdan Borusewicz, a vizitat Poiana Micului și a înmânat locuitorilor un document prin care îi anunța că în scurt timp va începe construcția noii școli, finanțată în totalitate din fonduri poloneze.
Construcția s-a finalizat în septembrie 2009. Deschiderea oficială a școlii a avut loc pe 9 octombrie în același an, cu participarea unor oaspeți importanți din România și din Polonia. Panglica a fost tăiată atunci, printre alții, de către vicemareșalul Krystyna Bochenek și președintele Asociației „Wspólnota Polska” Maciej Płażyński. Destinul a făcut ca ambii să moară pe 10 aprilie 2010 în catastrofa aviatică de la Smolensk.
Chiar la un an de la deschiderea școlii – pe 9 octombrie 2010 – a avut loc festivitatea de atribuire a numelui Krystyna Bochenek. Cu această ocazie au venit la Poiana mulți oaspeți, a fost și soțul Krystynei Bochenek – prof. Andrzej Bochenek împreună cu fiica lor, Magdalena. Președintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a trimis o scrisoare specială pentru locuitorii din Poiana Micului. De asemenea, a fost dezvelită o placă comemorativă pusă pe peretele din față al clădirii cu textul prof. Andrzej Markowski, executată în sticlă de arhitectul Tomasz Urbanowicz, și dăruită școlii de către Senatul R.P. În fiecare an, în luna octombrie, în memoria Krystynei Bochenek are loc la școala din Poiana Micului Concursul de Ortografie. Acesta este un omagiu adus personalității marcante care a fost Krystyna Bochenek.
În şcolile în care se învaţă limba polonă, funcţionează cabinetele speciale dotate cu manualele necesare, materiale didactice, precum şi aparatură audio-video. Unul din cele mai importante aspecte ale activităţii Uniunii Polonezilor a fost şi este învăţarea limbii polone. La începutul anilor ’90 ai sec. XX, Uniunea s-a concentrat pe reclădirea tradiţiei învăţării limbii polone, pe activităţi care permiteau învăţarea limbii polone de către copii şi tineri într-un număr cât mai mare de şcoli. În prezent, de pe o poziţie deja bine stabilită, se încearcă să se influenţeze calitatea învăţământului, precum şi condiţile în care se desfăşoară.
La ora actuală limba polonă maternă este predată în 7 școli din Județul Suceava de către 4 cadre didactice locale și 2 profesori din Polonia delegați de către Centrul de Dezvoltare a Educației Poloneze în Străinătate.