Uniunea Polonezilor din România – unica organizaţie a persoanelor de origine polonă din România – activează neîntrerupt de peste 20 de ani, continuând tradiţiile organizaţiilor dinainte de război. Una din sarcinile fundamentale ale Uniunii Polonezilor din România este păstrarea identităţii naţionale prin limbă, religie şi tradiţii, dar şi coordonarea activităţilor asociaţiilor locale ale Polonezilor. Cea mai reprezentativă Asociaţie este cea din Soloneţu Nou – localitate cu cel mai mare număr de polonezi.
În luna noiembrie va avea loc inaugurarea Casei Polone din Soloneţu Nou. Este un prilej de bucurie pe care am dori să o împărtăşiţi cu noi. Prin prezenta Vă invităm să fiţi alături de noi. Vom fi onoraţi dacă veţi accepta invitaţia noastră.
Inaugurarea festivă va avea loc în ziua de 24 noiembrie 2012 şi va începe cu Sfânta Liturghie de la ora 11.oo în biserica parohială din localitate, urmată de sfinţirea noii Case Polone, program artistic şi recepţie.
Vă aşteptăm!
Preşedintele
Uniunii Polonezilor din România
Deputat Ghervazen Longher