Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecerea în neființa a doamnei Irena Petrică. Pe 27 martie, după o boală lungă a trecut în neființa o Mare Poloneză, devotată vieții diasporei poloneze și activității sale în cadrul Dom Polski din București, precum și întregii comunități poloneze din România.
Doamna Irena Petrică s-a născut pe 14 aprilie 1937 în Polonia. În timpul studiilor l-a cunoscut pe soțul său Ion Petrică († 2012) – un polonist eminent, profesor universitar, traducător al literaturii polone – și s-au stabilit în România. Doamna Irena Petrică în afară de activitățile profesionale se implica activ în viața diasporei poloneze. După ieșirea la pensie s-a împlicat și mai mult în activitățile Dom Polski din București. Se ocupa mai ales de activitățile pentru copii și tineri, organizând pentru ei acțiuni deosebite, de ex. cele cu ocazia Sf. Nicolae, Sf. Andrei, Ziua Copilului, Ziua Bunicii și a Bunicului, dar și pregătind participanții la concursurile de recitări sau îngrijindu-se de plecările în taberele din Polonia. A fost timp de mulți ani vicepreședintele Dom Polski București. Pentru activitatea sa în folosul diasporei poloneze din România a fost decorată de autoritățile poloneze cu Crucea de Aur de Merit.
Doamna Irena Petrică va rămâne mereu în memoria noastră.
Să se odihnească în pace!
Înmormântarea va avea loc pe 30 martie a.c., la ora 13.00 la Cimitirul Bellu Catolic.