Suceava – oraș capitală de județ, situat în nordul României cu aproximativ 85 de mii de locuitori, centru al Bucovinei de Sud. Ca rezultat al importantului rol istoric pe care l-a jucat întotdeauna Bucovina, și a poziției ei geografice este caracterul multietnic al acestui ținut. În tot județul, și deci și în Suceava, locuiesc în prezent, alături de majoritatea românească, și ucraineni, polonezi, nemți, ruși lipoveni, armeni, evrei și alte minorități naționale. În Suceava se află Uniunea Polonezilor din România, organizația care cuprinde 14 filiale locale din întreaga Românie (11 dintre ele în județul Suceava). Sediul Uniunii se găsește în Casa Polonă de pe str. Ion Vodă Viteazul nr. 5, construită prin strădania membrilor Societății de Ajutor Frățesc și de Lectură Polonă (organizație înființată la Suceava în anul 1903). În anii 1903-1907 a fost construită Casa Polonă. La jumătatea anilor ʼ50 ai sec. XX, clădirea a fost naționalizată. Ea a fost redobândită, prin hotărâre judecătorească, în anul 1996.
În anul 1999 președintă a Asociației Polonezilor din Suceava a fost aleasă doamna Stanislava Iachimovschi care a îndeplinit cu onoare această funcție până la moartea sa în anul 2016. În anul 2017 președintă a filialei locale din Suceava a fost aleasă Alina Valentina Marcu.
Din istoria de peste 120 de ani a Societăţii Polone de Ajutor Frăţesc şi Sălii de Lectură, precum şi a Casei Polone din Suceava
Încă din anul 1884, ,,Gazeta Polonă” din Cernăuţi a abordat problema proiectului înfiinţării Societăţii Polone de Ajutor Frăţesc şi a Sălii de Lectură din Suceava – pe atunci localitate cu o populație însemnată de polonezi. Numărul lor se ridica în 1890 la 879, iar 20 de ani mai târziu, în 1910, la 749 persoane. Totuşi, abia în anul 1903 proiectul a putut fi realizat şi s-a trecut, totodată, la construirea Casei Polone după planurile ing. Alojz Friedel. Clădirea a fost finalizată în 1907 şi acest lucru a fost posibil datorită muncii şi colectei polonezilor suceveni şi compatrioţilor donatori şi din afara Sucevei. Special în acest scop au fost tipărite „cărămizi” de 5 şi 10 haleri cu distihuri amuzante sau care mergeau la inimă, ce trebuiau să determine cumpărarea lor şi, în acelaşi timp, oferirea obolului „pentru Casa Polonă din Suceava”.
Succesivii preşedinţi ai Societăţii de Lectură au fost: Edward Sworakowski (1903-1907), ing. Józef Kwiatkowski (1907-1919), pr. Józef Cewe (1919-1923), dr. Krzysztof Jakubowicz (1923-1930), Józef Skowroński (1931-1934, 01.1947-?), Antoni Stronczyński (1934-1938, 04-06-1949), pr. Franciszek Krajewski (1938-1939), Jan Wielżyński (1939-?), Stanisław Czerny (?-1943), Jan Zuber (02-07.1943, 1945-1947), Franciszek Czajkowski (07.1943-1945), Jan Janioł (06.1949-?).
Din 1909 pe lângă Casa Polonă funcţiona o casă de depuneri. După Primul Război Mondial, în ciuda serioaselor probleme financiare, clădirea Casei Polone cu multe datorii a rămas în mâinile Societăţii.
Înainte de 1914, Societatea Polonă de Lectură din Suceava a desfăşurat o vie activitate, totuşi, în ciuda importantelor schimbări politice şi sociale de după 1918, activitatea ei s-a dezvoltat neobişnuit de mult. În ciuda micşorării numărului de polonezi din Bucovina şi a faptului că s-a aflat în realităţile noului stat. Tocmai această imagine a Societăţii din anii interbelici s-a întipărit cel mai pregnant în memoria sucevenilor. Atunci activau la Casa Polonă un cor, un grup teatral şi un ansamblu artistic, se sărbătoreau aniversările zilelor naţionale: 3 mai şi 11 noiembrie, iar de Crăciun se adunau la „opłatek” şi se pregăteau Jasełka. În perioada interbelică sala Casei Polone era singura din oraş corespunzătoare unor reprezentaţii, din acest motiv era adeseori cedată altora. Până astăzi, mai vârstnicii locuitori ai Sucevei numesc Casa Polonă teatru. În anii ’30 sala a devenit şi cinematograful oraşului. În arhivele oraşului s-au păstrat documente ce atestă faptul că deja la începutul anului 1919 Mihai llniţchi a organizat proiecţii de film în Casa Polonă. Iar în acelaşi an, la 31 decembrie o instituţie abilitată din Cernăuţi, ca răspuns la cererea depusă de Societatea Polonă de Lectură din Suceava, a eliberat cinematografului „Frăţia” licenţă oficială, valabilă până în anul 1922, prelungită apoi de către prefectura Suceava. La 31 martie 1927 Primăria Suceava primea o adresă din partea Societăţii în care se preciza că ea este proprietara unui cinematograf cu 450 de locuri la parter şi 40 de locuri în 28 de loje. Din aceeaşi adresă aflăm că proiecţiile se realizau cu ajutorul unui aparat marca „Proector”, proprietatea administratorului de atunci al Casei Polone – Józef Skowroński şi că „aveau loc două spectacole sâmbăta şi duminica, iar uneori şi de sărbători, în afara zilelor când localul era ocupat cu vreo reprezentaţie, căci este singura sală de spectacole din Suceava”. Un an mai târziu, Casa Polonă obţinea din nou autorizaţia de a proiecta filme. Activitatea cinematografului de la Casa Polonă a devenit un element obişnuit în viaţa de fiecare zi a oraşului.
În 1933 s-au aniversat festiv 30 de ani de existenţă a Societăţii. La festivităţi au participat reprezentanţii polonezilor din Cernăuţi (Corul bărbătesc „Lutnia”, delegaţii ale Societăţii Polone de Lectură, ale asociaţiilor „Sokół”, „Gwiazda, „Uniunea Polonă a Şcolilor”, „Lechia”, „Ognisko”, comandamentul cercetaşilor şi multe alte asociaţii şi instituţii), a Societăţilor Polone de Lectură din Hliboca, Siret, Ruda, Sadagura şi Bulai. Au fost prezenţi: consulul Marian Uzdowski, reprezentanţii autorităţilor române, mulţi cetăţeni ai Sucevei, cu înalte funcţii. Masa comună, de după festivitate – cum reiese din înscrisul din „Cartea de Impresii” – a reunit cel mult 100 de persoane. Relatarea începe cu cuvintele: „Nu repede se vor şterge din amintire festivităţile din Suceava. Ele au fost ceva mai mult decât sărbătorirea frumoasei aniversări a activităţii naţionale poloneze din Bucovina. Ea a fost şi o entuziastă manifestare a prieteniei polono-române precum şi a vitalităţii comunităţii poloneze din România, care cultivă cu grijă limba maternă şi tradiţiile naţionale. Ea a fost o sărbătoare a tuturor polonezilor reprezentaţi prin numeroase delegaţii poloneze ce au participat la festivităţi”. În timpul festivităţilor s-a adus un omagiu conducerii Societăţii de până atunci. Pr. prelat Andrzej Łukasiewicz – preşedintele Uniunii Asociaţilor Poloneze – a sfinţit stindardul Societăţii cu deviza: Regină a Coroanei Poloniei, roagă-te pentru noi precum şi Manifestarea vitalităţii poloneze este emigraţia, iar actul de sfinţire suna astfel: „Stindardul a fost sfinţit în ziua de 22 octombrie 1933 în timpul domniei celui mai Luminat Monarh al României Mari Carol al II-lea şi Preşedintelui Celei mai Luminate Republici Polone dl. prof Ignacy Mościcki (…) în perioada activităţii de organizaţie în coloniile poloneze din România”.
Activitatea Societăţii a înflorit neîndoielnic în vremea preşedinţiei parohului Franciszek Krajewski, în anii 1938-1939. El s-a dovedit a fi un adevărat conducător al polonezilor din Suceava, apărător al valorilor poloneze, excelent pedagog pentru tinerii polonezi pe care i-a reunit în Asociaţia de Tineret de pe lângă Societatea Polonă de Lectură. Despre activitatea Asociaţiei stă mărturie „Cronica Tineretului” din Suceava, redactată în mare parte de tinerii înşişi.
În perioada celui de-Al II-lea Război Mondial, din motive obiective, activitatea culturală a Societăţii s-a atenuat. Înscrisurile din „Cartea de Onoare” consemnează totuşi evenimente importante ca ajutorarea refugiaţilor militari şi civili polonezi, prezenţa gen. Józef Haller. În continuare aveau loc Jasełka, întâlnirile de opłatek, de Moş Nicolae, „święcone” cu prilejul Paştelui. „Duminică 13/VII 1941 a fost organizată festivitatea Serbarea Mării de către tinerii conduşi de pr. Zieliński. Din cauza vremurilor critice şi a persecuţiilor, neputând sărbători această mare sărbătoare a poporului polonez în sediul nostru, am fost nevoiţi să o organizăm într-o casă particulară. Pr. Zieliński ne-a invitat la parohie, în camera lui (…). La aceasta a participat şi pr. Klecik care este în parohia polonă de la Soloneţ. Aflat în Suceava, şi-a dedicat timpul modestei noastre festivităţi. Pr. Klecik este refugiat polonez”, scria în „Cronica Tineretului” studentul Adolf Sadowski. Ultimul înscris al aceleiaşi Cronici, aparţinând tot lui Sadowski, din 1 ianuarie 1942, la întâlnirea de „opłatek” se încheie cu cuvintele: „Festivitatea s-a terminat mai devreme din lipsă de lemne şi lumină. Bucuria lipseşte. Aceasta să fie o luminiţă în amintirea frăţeştei noastre activităţi în Suceava”.
Activitatea organizatorică de zi cu zi a Casei Polone nu moare, aceasta fiind consemnată în registrele de procese verbale păstrate (din anii 1903-1908, 1918-1923, 1923-1933, 1935-februarie 1950) cu notarea desfăşurării şedinţelor Conducerilor Societăţii ce aveau loc aproape lunar. Ultimele şedinţe consemnate privesc problemele cotidiene, organizatorice ca: inventarierea cărţilor în bibliotecă, închiriera locuinţelor de la etaj şi subsol, văruirea şi închirierea sălii, primirea de noi membri, modul de convocare a şedinţelor, acordarea de împrumuturi şi ajutoare şi multe altele.
După încheierea celui de-Al II-lea Război Mondial, destinul Casei Polone a fost un proces lent de încetare a oricărei activităţi, ce a durat până în 1953, proces determinat de politica statului faţă de toate minorităţile naţionale. Societatea Polonă de Ajutor Frăţesc şi de Lectură din Suceava şi-a încetat activitatea, clădirea Casei Polone a fost naţionalizată.
Prin strădania militanților Uniunii Polonezilor din România (apărută în anul 1990, în Bucureşti, cu denumira de „Dom Polski”, şi mutată în 1992 în Bucovina) s-a ajuns la proces pentru a recăpăta clădirea. În sfârşit, Casa Polonă a devenit proprietatea de drept a minorităţii poloneze din România în 1996. În ea îşi are sediul Asociaţia Polonezilor din Suceava, precum şi Uniunea Polonezilor din România – moştenitoarea tuturor acestor frumoase valori, pe care au început să le cultive polonezii din Suceava organizaţi de peste 120 de ani.
Datorită conducerilor succesive: Antoni Rojowski (1991-1994), Johan Peter Babiaş (1994-2002) şi, în prezent, Ghervazen Longher (din 2002) precum şi membrilor Uniunii Polonezilor din momentul reactivării activităţii organizaţiilor polonezilor din România, Dom Polski îşi îndeplineşte rolul său. Stindardul Societății de Lectură din anul 1933 este mândria Uniunii Polonezilor din România, iar „Cartea de Onoare” continuă notarea cronicărească a celor mai importante evenimente pentru polonezii din România.