În perioada 5-15 octombrie a.c., în Aiud, a avut loc Tabăra Interetnică de Artă Contemporană. Un număr de 34 de artiști – pictori, sculptori, graficieni, fotografi de artă care au reprezentat 20 de minorități naționale și majoritatea românească, au lucrat în ateliere creative în cadrul acestui eveniment.
Tabăra Interetnică de Artă Contemporană are ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală. „Promovarea artei contemporane din România prin prisma minorităților reprezentate în premieră într-o singură manifestare de artă vizuală reprezintă un pas important din punct de vedere cultural, dar şi social. Este o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care ne va permite îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea”, a transmis directorul artistic al Fundației Inter-Art Aiud, Ioan Hădărig.
Ca reprezentant al Uniunii Polonezilor din România a participat Bolek Majerik, poet și sculptor din localitatea Pleșa. Despre Bolek se poate afirma cu îndrăzneală că sensibilitatea lui particulară a făcut din el unul dintre cei mai cunoscuți polonezi din Bucovina românească. Zilnic, casa lui Bolek este vizitată fie de turiști, fie de oameni care vor să-i vadă atelierul de lucru, să-i privească lucrările sau, pur și simplu, să îl cunoască ca om. Bolek afirmă că are două patrii: România, țara în care trăiește, și Polonia, în a cărei limbă gândește. Pentru a afla mai multe despre Bolek și despre această tabără ne-am gândit să îl intervievăm.
Spune-mi ce lucrare ai realizat în cadrul evenimentului?
Am realizat o lucrare în marmură, 45 x 20 cm, este un înger, practic, este un amoraș. Mi-a venit în minte un copil căruia i-am pus aripi și astfel, a devenit un amoraș. Imaginea sculpturii se poate viziona pe site-ul Fundației „Interart” ei fiind organizatorii taberei.
Cum ți-a venit ideea, inspirația? De ce ai ales „un copil”?
Inspirația…, noi artiștii avem o problemă cu inspirația. Inspirația este o „damă” care vine când vrea și pleacă când vrea! Anterior am fost în Grecia, în vizită la sora mea și chiar și acolo am trăit cu stresul taberei de creație, m-am gândit la model. Cu cinci zile înainte de a ajunge efectiv la locația taberei încă nu știam ce voi face! Într-o duminică am fost la hramul bisericii din Câmpulung Moldovenesc, iar după slujbă am fost în piața mare a orașului. La un moment dat aud un țipăt de copil iritat, nervos, care nu se împăca cu lumea și cu universul, el era atât de gălăgios, încât se auzea în toată platforma. Când voiam să merg spre o terasă, imaginează-ți că a fost ca un semn divin, a venit înspre mine copilul. Răspundea cu „nu” mamei lui, răspundea cu „nu” tatălui și fratelui, s-a sprijinit de mine, era cu degetul în gură… și s-a calmat… pur și simplu. Și atunci, pur și simplu, am zis… copilul!… Copilul va fi modelul meu. El e muza mea! Și am mers cu ideea asta de a sculpta un copil. Când am primit blocul de marmură la tabăra de creație, am sculptat copilul, punându-i aripi.
Ai o preferință legată de material?
Marmura este regina pietrei, ea are o simfonie frumoasă în momentul în care o lovești cu dalta. Chiar dacă am căștile în urechi, eu îi simt sunetele, cântă frumos. Dar eu, fiind un suflet arțăgos, hai să spunem mai rudimentar, mai bine lucrez pe gresie. Gresia este o piatră nisipoasă, pe când marmura e o doamnă fină, cu mănuși, țipă, urlă… e cea mai delicată piatră. Sufletul copilului pe care am vrut să-l transpun prin sculptură a fost tot în marmură.
Ce ai simțit atunci când ai terminat lucrarea? Ai reușit să transpui acel „copilaș”?
Da, mi-a ieșit acest copilaș exact așa cum mi-am dorit. Din păcate, materia m-a constrâns. Am avut la dispoziție un bloc de marmură de 45 x 20 cm și vrând să scot maximum de materie, am realizat un copil ciuntit. Fața copilului a ieșit perfect, dar ca să mă încadrez în bloc a trebuit să-i deformez aspectul fizic, și anume, să îi realizez un umăr mai sus și altul mai jos. Starea mea de spirit corespunde momentan cu aspectul fizic al copilului, deoarece, de ceva timp, am trăit o decepție în dragoste și am fost trist, iar îngerașul meu e puțin trist.
Cum a fost primită lucrarea ta de organizatori?
Lucrarea mea le-a plăcut mai ales doamnelor participante la tabăra de creație. Imaginați-vă că noi bărbații am fost favorizați, ca număr am fost în jur de cinci bărbați, în comparație cu douăzecișicinci de femei. Matematic eram un bărbat la cinci doamne, iar atenția lor era îndreptată spre noi și mai ales asupra lucrurilor pe care le realizam noi. Pentru a realiza această sculptură a trebuit să folosesc toată gingășia, blândețea mea, cu toate că eu, Bolek Majerik, sunt un războinic care sculptează voievozi și figuri istorice. Acesta este al doilea copil (sculptură) pe care l-am realizat. Am mai făcut un copil, la Academia de Artă, era o fetiță, 1 x 0,5m într-o gresie, iar acum am făcut un băiat, un amoraș, un pic trist din pricina decepției mele în dragoste. Cert este că amorașul meu a fost admirat de toate doamnele participante la eveniment, majoritatea dintre fiind pictorițe, treceau zilnic prin fața atelierului nostru pentru a schimba apa și nu puteau rezista să nu intre să aclame: „Bebe, bebe! Ce frumos e bebe!” La finalul taberei, când a avut loc expoziția a fost interesant, deoarece am observat că multe dintre ele s-au inspirat și au transpus amorașul meu în pictură!
Au mai fost și alți sculptori care au participat la tabără?
Din păcate, au fost puțini sculptori. Am cunoscut un sculptor ucrainean, Munteanu Gheorghe și am recunoscut în public că îmi este profesor. El a realizat trei sculpturi în materie. Eu am lucrat doar în lemn, gresie și marmură, el a lucrat în pietre mult mai diferite, așa că am învățat meserie de la el. Foarte curios este faptul că l-am inspirat și pe Ștefan Balog (organizatorul) care, până la finalul taberei, a realizat și el o lucrare în piatră. La un moment dat el a zis: „Bolek, ce mult vă așteptam pe voi! Voiam doi pietrari, ați venit voi!”. Acolo s-au realizat trei sculpturi în piatră, în rest, au fost pictori, graficieni, am avut doi fotografi foarte buni.
Ce proiecte ai pe viitor? Lucrezi la ceva anume?
În momentul ăsta lucrez la monumentul Ioan Paul al II-lea pe care nu pot să-l termin de doi ani jumătate, consider că este lucrarea mea de diplomă, prima mea lucrare care este în public. Pentru mine această lucrare înseamnă examenul vieții mele în calitate de artist, în calitate de sculptor, și îi mulțumesc pe această cale părintelui Gabriel Bucur care m-a sfătuit și convins să realizez această sculptură. Este cea mai nouă lucrare în piatră din județul Suceava, din ultimii ani. Acum lucrez și la „Fecioara de la Fatima”, cred că mai am o lună de lucru și termin. Anul viitor se va împlini centenarul „Apariției Maicii Domnului la Fatima” și în momentul când sculptura va fi ridicată pe soclu, la 2,80 m, plus încă 2, cu toții știm că Papa Ioan Paul al II-lea este sub ocrotirea Maicii Domnului, atunci monumentul la Poiana Micului va fi complet și vom sărbători 100 de ani de la una dintre cele mai populare minuni petrecute în lume.
Te simţi împlinit în calitate de artist? Ce îți dorești cel mai mult?
În calitate de artist mă simt împlinit! Am ajuns deja să știu ce vreau, mă cunosc pe mine și îmi place să petrec timpul cu mine. În ceea ce privește sculptura, cred că mă pot considera un meseriaș, cunosc meserie și sunt mulțumit de evoluția mea ca artist. Eu am 30 de ani de când cred în sculptură, deci de 30 de ani mănânc piatră, lemn și tot ce se poate sculpta. Cu toate că oamenii mă critică că încă nu am o familie, iar viața e scurtă, consider că important e că cel mai mult timp eu îl petrec cu mine însumi și că sunt mulțumit sufletește, mă pot privi în oglindă. Anul acesta a fost pentru mine un an de vârf, am muncit foarte mult, dar am muncit cu pasiune. Îmi trăiesc viața, sunt în lumea mea, nu mă tem de singurătate! Cei care se grăbesc în iubire, greșesc, deoarece partenerul ți-e dat ca un dar de la Dumnezeu, numai El știe ce face și de ce face, eu mă bazez pe El! Pot spune că după 6 ani am reînceput să scriu poezie, am din nou inspirație, ceea ce mă face foarte fericit!
Dorești să transmiți ceva organizatorilor acestui eveniment sau altcuiva, prin intermediul acestui interviu?
Lui Ștefan Balog, organizatorul acestei tabere, doresc să-i mulțumesc pentru această ocazie și onoare! Ne-a reunit pe toți din toată țara, am fost de culori diferite. Pe 14 decembrie, lucrările realizate în cadrul acestei tabere vor fi expuse la Palatul Cotroceni pentru a fi privite de Klaus Iohannis, președintele României. De asemenea, doresc să-i mulțumesc și domnului Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, care întodeauna m-a sprijinit atât ca om, cât și ca artist, pentru a participa la fel și fel de evenimente organizate pentru noi artiștii.
Interviu realizat de Alina Valentina Spaine
