• Română
  • Polski

Victoria Longher susţine iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie la referendumul din 6 – 7 octombrie

0

Deputatul Uniunii Polonezilor din România – Victoria Longher susţine iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie la referendumul din 6 – 7 octombrie a.c.

„Consider că familia este sacră, este celula vieţii pe pămînt, şi cel dintâi asezământ între Dumnezeu şi om. Ea este cea care are puterea de a influenţa şi modela persoana umană  fiind prima şcoală a copilului. Astfel, familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme şi reguli de conduită, dar şi mediul propice necesar satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor sale.

      De aceea, familia are un rol foarte important în conturarea personalității, tinând cont de faptul că educația oferită de familie reprezintă factorul principal în dezvoltarea copilului.

Este datoria statului să recunoască, să apere și să păstreze mereu ordinea firească și familia formată din bărbat și femeie, celula de bază a societății. De aceea susțin şi sunt în favoarea tuturor inițiativelor care vin în sprijinul familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin care se asigură viitorul României”!

Share.