• Română
  • Polski

„Kresy 2012” la Suceava

0

Kresy 2012

Într-o sâmbătă de noiembrie, în preziua Sărbătorii Independenţei din 11 noiembrie, sala de spectacole a Casei Polone din Suceava s-a umplut de dimineaţă cu zeci de copii mai mici şi mai mari – participanţi la faza eliminatorie anuală a Concursului de Recitare Adam Mickiewicz „Kresy 2012”.

 

Voi aminti doar că, în urmă cu 21 de ani, Filiala Podlasie a Asociaţiei „Wspólnota Polska” din Białystok a iniţiat concursul şi a invitat să participe tinerii recitatori din Kresy – adică teritoriile de răsărit ale vechii Polonii, aflate în prezent dincolo de graniţele ei. Iniţial, purtând până astăzi numele lui, concursul a fost dedicat exclusiv memoriei şi creaţiei lui Adam Mickiewicz, iar la primele lui ediţii au participat doar polonezii din Belarus, Lituania şi Ucraina. Cu timpul repertoriul s-a lărgit cu toţi poeţii şi scriitorii polonezi, iar celor invitaţi li s-au alăturat recitatori din alte ţări locuite de diaspora poloneză. La ediţia a XX-a, jubiliară de anul trecut de la Białystok au participat reprezentanţi din 13 ţări. În diferite ţări au loc mai întâi preselecţiile, în timpul cărora sunt aleşi cei mai buni din categoria de la 16 ani – ei sunt invitaţi la concursul Internaţional al Laureaţilor. România s-a prezentat la Białystok pentru prima dată în anul 1997, adică cu 16 ani în urmă.

Kresy 2012

S-a nimerit că preselecţia de acest an de la Suceava a deschis-o Miruna de 7 ani a cărei mamă Emma, cu 16 ani în urmă, a debutat la concursul laureaţilor de la Białystok. Iar unul dintre juraţi a fost Janina Hahula care de mică a recitat la concursurile de la Suceava, apoi, în câteva rânduri, laureata lor şi participantă la concursul de la Białystok. Din juriu a mai făcut parte: Iwona Olszewska-Marculeac şi pr. Marius Bucevschi. Ei au ascultat în total 81 de recitatori cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani la patru categorii de vârstă: până la cl. I, de la cl. a II-a până la a IV-a, de la cl. a V-a la a VIII-a şi elevii de liceu din Suceava, Iaşi, Siret, Vicşani, Moara, Păltinoasa, Cacica, Soloneţu Nou, Pârteştii de Sus, Poiana Micului şi Pleşa.

În mod tradiţional, de pe scenă s-au auzit poeziile lui Mickiewicz, Słowacki, Norwid, dar şi Miłosz, Różewicz, Gałczyński, Baczyński, iar în interpretarea celor mai tineri Konopnicka, Brzechwa, Tuwim sau Porazińska, Popuzińska, Wawiłow, Gellner, Dmitroca precum şi mulţi alţii, contemporani care scriu pentru copii.

Kresy 2012

Toţi au meritat premii, deci, în mod tradiţional, nimeni nu a plecat din Suceava cu mâinile goale. Juriul nu a avut o sarcină uşoară, dar concursul se conduce după legile sale şi alege câştigătorii şi pe cei cu menţiuni. La prima categorie juriul a decis să acorde premiul I, la egalitate, Martei Boiciuc din Cacica, Carolinei Longher din Suceava şi Sarei Szwagiel din Siret. Ceilalţi copii au obţinut aceleaşi diplome şi premii. La a doua categorie, „podiumul” a fost ocupat de: Marius Polaczek din Soloneţu Nou, Erna Boiciuc şi Luiza Prisecariu din Cacica. Au primit menţiuni: Sara Beleş şi Evelyna Revai din Soloneţu Nou, Ana Iulia Drozdek, Julia Anastazia Drozdek şi Monica Marculeac din Poiana Micului, Paula Melania Curuţ şi Mihaela Fatima Rujiţchi din Pleşa, Kyra O’Conor, Daria Rotaru şi Flavia Vatareşen din Siret. La cea de a III-a categorie a învins Daiana Valentina Ciocoiu, locul doi l-a ocupat Ana Polaczek, iar al treilea Maria Antonina Drosceac – toate din Soloneţu Nou. Juriul a acordat şi menţiuni următorilor: Betina Andronic din Pârteştii de Sus, Rebeca Marmeliuc din Moara, Ana Maria Cozminciuc şi Justyna Drozdek din Poiana Micului, Monika Curuţ, Claudia Marculeac, Artur Ostrovschi, Lucica Revai şi Justyna Staşkovian din Soloneţu Nou precum şi Maria Desirée Dinulescu-Luft din Iaşi. Ultima categorie înseamnă emoţii deosebite, căci miza este calificarea la Concursul Internaţional al Laureaţilor de la Białystok. Dintre cei zece participanţi juriul a apreciat-o ca cea mai bună pe Diana Biseada din Moara, locul doi şi trei au fost acordate lui Vincenţiu Şporneac şi Monicăi Balac din Soloneţu Nou, iar menţiuni Anei Maria Valasciuc din Soloneţu Nou şi Karolinei Drozdek din Poiana Micului. Deci România va fi reprezentată la Białystok de Diana şi Vincenţiu.

Voi încheia exact aşa cum a început concursul preşedintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher urând bun-venit copiilor şi adresând, în numele organizatorilor, mulţumiri cadrelor didactice, părinţilor şi bunicilor tuturor participanţilor. Ei sunt primii care inoculează copiilor interesul pentru limba polonă. Îndemnându-i să participe şi, pe urmă, pregătindu-i pentru concursuri, le transmit ceea ce este mai important – dragostea pentru cuvântul polonez viu şi frumos.

Trad. St. Iachimovschi

Kresy 2012

Kresy 2012

Kresy 2012

Kresy 2012

 

Share.